Elon Musk susține că primul pacient uman căruia i s-a implantat un cip în creier poate controla mouse-ul cu ajutorul gândului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania americană Neuralink, al cărei fondator este Elon Musk, a implantat cu succes un cip în creierul primului său pacient uman luna trecută.

Elon Musk se bucură de succesul Neuralink, FOTO arhivă

Operația, la care a participat robotul chirurgical Neuralink, a marcat o etapă importantă pentru companie și pentru eforturile sale de a conecta direct creierul la computere, după ce, în septembrie 2023, a primit permisiunea de a recruta pacienți pentru a testa capacitatea dispozitivului de a ajuta persoanele cu paralizie să își recupereze funcțiile pierdute prin controlul computerelor cu ajutorul gândului.

Primul pacient pare să se fi recuperat complet şi este capabil să controleze un mouse de calculator cu ajutorul gândurilor sale, a declarat luni seară fondatorul acestui start-up american, Elon Musk, informează Agerpres.

„Progresul este bun, iar pacientul pare să se fi recuperat complet, fără efecte negative de care să avem cunoştinţă. Pacientul este capabil să deplaseze un mouse pe tot ecranul doar cu ajutorul gândurilor”, a declarat Elon Musk la un eveniment organizat de Spaces pe reţeaua de socializare X. Potrivit lui Elon Musk, compania Neuralink încearcă acum să obţină cât mai multe clickuri din partea pacientului.

Studiul foloseşte un robot pentru a plasa chirurgical „un implant de interfaţă creier-computer într-o regiune a creierului care controlează intenţia de mişcare”, a precizat Neuralink, adăugând că obiectivul iniţial este de a permite oamenilor să controleze un cursor sau o tastatură de calculator cu ajutorul gândurilor.

Elon Musk spune că are ambiţii mari pentru Neuralink, afirmând că această companie ar facilita inserţiile chirurgicale rapide ale dispozitivelor sale cu cipuri pentru tratarea unor afecţiuni precum obezitatea, autismul, depresia şi schizofrenia. „În viitor, sperăm să restabilim capacități precum vederea, funcția motorie și vorbirea și, în cele din urmă, să extindem modul în care experimentăm lumea”, afirmă oficialii Neuralink pe site-ul oficial.

Compania Neuralink, evaluată anul trecut la aproximativ 5 miliarde de dolari, s-a confruntat în repetate rânduri cu solicitări de evaluare şi control în ceea ce priveşte protocoalele sale de siguranţă. Reuters a raportat luna trecută că firma americană a fost amendată pentru încălcarea normelor Departamentului de Transport al Statelor Unite privind circulaţia materialelor periculoase.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani