De ce nu poţi plânge în spaţiu

Spaţiul. Ultima frontieră. Atât de departe de orice se poate numi „acasă” şi de oricine familiar, încât nimeni nu te poate auzi strigând. Imaginile abundă în literatura science fiction. Viaţa reală de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale completează scenariile din „Star Trek” sau „Alien” cu informaţii noi. Nu poţi plânge în spaţiu, nici dacă ai vrea.

Astronautul NASA Andrew Feustel a aflat acest lucru pe Staţia Spaţială Internaţională (SSI), fără să vrea, când soluţia care îi împiedica geamul căştii să aburească a curs şi o picătură i-a intrat în ochi. „Ca să ştiţi, mă ustură ochiul foarte rău acum. Lăcrimează mult, ceva trebuie să-mi fi intrat în ochi”, a anunţat el echipajul.

Problema întâmpinată de astronaut nu reprezenta o urgenţă, Feustel a reuşit să atingă partea de burete din interiorul căştii şi să-şi şteargă ochiul, scrie mashable.com.

Episodul este doar un exemplu al modului în care experimentele ştiinţifice de la bordul staţiei sunt efectuate, intenţionat sau întâmplător, de oamenii care numesc SSI „acasă”. Cunoştinţele referitoare la efectele lipsei gravitaţiei asupra organismului uman, şi în general asupra spaţiului cosmic care conţine oameni, vin nu numai din proiecte elaborate şi premeditate, ci şi în acest mod, accidental.

Ce se întâmplă cu lacrimile la zero gravitaţie

Ştim astfel cu siguranţă că oamenii nu pot plânge în spaţiu. Deşi pot cu siguranţă să lăcrimeze(sunt oameni, până la urmă), lacrimile astronauţilor nu vor curge niciodată în spaţiu aşa cum se întâmplă pe Pământ, nu în lipsa gravitaţiei. Umezeala generată de ochi nu are niciun motiv să plece din locul unde s-a format, ci se conglomerează în jurul globului ocular. Lacrimile „nu cad de la ochi, stau acolo”, îşi descria Feustel experienţa.

Cu alte cuvinte, plânsul nu există în spaţiu. În plus, datorită Expediţiei 34 de pe SSI, ştim acum şi că lacrimatul în spaţiu, fără plânsul propriu-zis, doare. Aceasta se întâmplă chiar şi atunci când lacrimile nu sunt cauzate de o picătură rătăcită dintr-o substanţă chimică.

Teoretic, lacrimile nu ar trebui să doară. Deşi motivul pentru care plângem nu este pe deplin înţeles, faptul că efectul lacrimilor este unul paliativ este ştiut. Rolul lacrimilor este acela de calma, nu de a irita ochii. Pe de altă parte, este cunoscut acum faptul că viaţa la gravitaţie zero poate avea un efect dăunător asupra vederii.

O posibilă explicaţie este faptul că fluidele tind să se deplaseze către zona capului în microgravitaţie. Pe de altă parte, spaţiul poate usca ochii, iar umezeala subită a corneei, cu lacrimi, poate ustura, în loc să linişească.

Desigur, în interiorul Staţiei Spaţiale, globurile de lichid care pe Pământ ar fi picături de lacrimi pot fi, simplu, şterse. Sau pot părăsi singure ochiul şi să plutească în jur, când sunt suficient de mari, conform unui alt astronaut citat de Mashable, Ron Parise. Teoretic, ţi-ai putea privi propriile lacrimi plutind în jur.