De ce au fost alese culorile roșu, galben și verde pentru semafor. Există o explicație științifică

0
Publicat:

Semafoarele sunt necesare pentru a regla traficul vehiculelor, dar și a circulației feroviare, maritime, sau chiar cea pietonală.

Culorile semaforului au fost alese după metode științifice

Culorile emit unde electromagnetice de diferite lungimi, iar cu cât este mai mare lungimea, cu atât se poate vedea de la distanță mai mare.

Așa s-a ales culoarea principală la semafor ca fiind cea roșie, care îi avertizează pe șoferi să oprească. Este important ca această culoare de stop să fie văzută de departe, din acest motiv a fost ales roșul, care poate fi văzut chiar și pe ceață.

Galbenul, care înseamnă la semafor că poți să te pregătești și verdele, adică poți conduce sau traversa, au lungimi mari de undă și sunt clar vizibile pentru oamenii cu ochiul liber.

Când au apărut primele semafoare?

Primul semafor din lume a fost instalat pe 10 decembrie 1868 în Londra, lângă Parlamentul britanic și funcționa pe gaz.

Primele semafoare electrice, care funcționează fără intervenția umană, au apărut abia după în 1912. 

„Inventatorul Lester Weir a dezvoltat aproape același semafor cu care suntem obișnuiți în ziua de astăzi.  El a creat un semafor cu doi senzori electrici de roșu și verde. Semafoarele cu semnale roșii, galbene și verzi au apărut abia în 1920 în orașele americane Detroit și New York”, scrie convorbiri.ro.

Semafoarele pentru pietoni au apărut abia în 1960 și inițial erau formate din două secțiuni cu cuvintele „Stop” și „Go”. 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată