Compania Virgin Galatic lansează joi primul său zbor de turism spațial. Cât a plătit un englez pentru un bilet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fost olimpic în vârstă de 80 de ani diagnosticat cu Parkinson se va număra printre cei trei pasageri care se vor afla joi la bordul primului zbor spaţial al Virgin Galactic cu un echipaj format doar din turişti.

Un bilet pentru zborul Virgin Galactic a costat 250.000 de dolari FOTO Shutterstock

Jon Goodwin, din Newcastle, va călători alături de Keisha Schahaff, în vârstă de 46 de ani, şi de fiica acesteia, Anastatia Mayers, de 18 ani, care studiază fizica în Aberdeen, în timpul zborului VSS Unity cu durata de 90 de minute.

În premieră, o mamă şi fiica sa vor efectua o excursie în spaţiu, după ce au câştigat  o tragere la sorţi în cadrul unei loterii. Goodwin şi-a asigurat locul cumpărând un bilet de 250.000 de dolari.

După ce va decola la ora locală 16,00 (15,00 GMT) din New Mexico, Statele Unite, cu nava-mamă VMS Eve, VSS Unity se va separa de aceasta şi îi va transporta pe turişti în spaţiul suborbital, unde vor avea ocazia să experimenteze pentru scurt timp imponderabilitatea, admirând în acest timp Pământul.

Călătoria va strânge fonduri pentru Space for Humanity, un grup nonprofit care doreşte să trimită în spaţiu oameni de rând pentru a le oferi o „perspectivă mai amplă" asupra provocărilor cu care se confruntă planeta noastră. Celor trei li se va alătura Beth Moses, instructor de astronauţi.

În iunie, Virgin Galactic, deţinută de Richard Branson, a finalizat cu succes primul zbor spaţial comercial al companiei, transportând în spaţiu astronauţi italieni care au realizat o serie de experimente ştiinţifice. Misiunea de joi a companiei este denumită „Galactic 02".

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut