China a lansat în spaţiu ultimul modul al staţiei sale orbitale

0
Publicat:

China a trimis pe orbita Pământului ultimul modul al staţiei sale spaţiale Tiangong, care îi va permite acesteia să devină pe deplin operaţională, potrivit unor imagini transmise de postul public de televiziune chinez CCTV, informează AFP.

China a lansat ultimul modul al staţiei spațiale Foto:China News Service, CC BY3.0 via Wikimedia.org

Noul modul, denumit „Mengtian" ("Visul cerurilor"), a fost lansat la ora locală 15.27 (07:27 GMT) de o rachetă din gama Long March 5B de pe insula tropicală Hainan, situată în sudul Chinei.

Fotografi amatori şi iubitori ai spaţiului, reuniţi pe o plajă de lângă centrul de lansări spaţiale Wenchang, au imortalizat evenimentul.

„Modulul experimental Mengtian a intrat cu precizie pe orbita predefinită", a anunţat câteva minute mai târziu, la televiziune, unul dintre coordonatorii misiunii, Deng Hongqin.

„Declar că această lansare reprezintă un succes total", a adăugat Deng Hongqin, în entuziasmul colegilor săi din centrul de control al misiunii.

„Mengtian" este cel de-al treilea şi totodată ultimul segment major al staţiei spaţiale Tiangong, care are forma literei T.

Asamblarea staţiei spaţiale chineze a necesitat un total de 11 misiuni.

Ultima dintre ele, cea de luni, a permis trimiterea pe orbită a unor echipamente ştiinţifice de ultimă generaţie.

Staţia Tiangong va rămâne pe o orbită joasă, situată între 400 şi 450 de kilometri deasupra Terrei, pentru cel puţin 10 ani, China având ambiţia de a-şi menţine o prezenţă umană pe termen lung în spaţiu.

Tiangong ("Palatul celest"), care seamănă ca dimensiuni cu fosta staţie ruso-sovietică Mir, ar trebui să aibă o durată de funcţionare de cel puţin un deceniu.

„Primul ceas atomic rece" a fost trimis în spaţiu, a anunţat agenţia de presă China Nouă.

Dispozitivul va permite, pe termen lung, o măsurare mult mai precisă a timpului.

Începând din iunie 2022, trei astronauţi chinezi, inclusiv o femeie, se află deja la bordul staţiei spaţiale chineze, pentru o misiune de aproximativ şase luni.

Deşi China nu prevede deocamdată o cooperare internaţională la bordul staţiei sale spaţiale, autorităţile de la Beijing au dat asigurări că vor rămâne deschise în faţa posibilităţii de a colabora cu agenţii spaţiale din străinătate.

Ambiţia Chinei de a-şi construi o staţie spaţială proprie a fost alimentată, parţial, de refuzul Statelor Unite de a accepta astronauţi chinezi în programul misiunilor desfăşurate pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), un avanpost orbital care reprezintă o colaborare între Statele Unite, Rusia, Canada, Uniunea Europeană şi Japonia.

China a investit în ultimele decenii mai multe miliarde de euro în programul său spaţial, fapt care i-a permis să recupereze decalajul care o separa în acest domeniu de Statele Unite şi de Rusia.

China a trimis primul său astronaut în spaţiu în anul 2003.

În 2019, această ţară asiatică a plasat cu succes un dispozitiv robotizat pe faţa ascunsă a Lunii, înregistrând atunci o premieră mondială.

În 2020, China a adus pe Terra eşantioane recoltate de pe Lună şi, în acelaşi an, a finalizat Beidou, sistemul său de navigaţie prin satelit - rivalul GPS-ului american.

În anul următor, China a reuşit să plaseze un mic robot pe suprafaţa planetei Marte.

China intenţionează să trimită oameni pe Lună în jurul anilor 2030.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei