Cercetătorii au descoperit viaţă sub calota polară din Antarctica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii au descoperit primele dovezi că există viaţă şi în medii subglaciare. Descoperirea a fost făcută în apa din lacul Whillans din Antarctica de către o echipă de cercetători americani.

Echipa de cercetători a colectat 10 litri de apă din lacul Whillans şi din testele preliminare de laborator s-a observat că celulele care se găsesc în aceasta folosesc oxigenul. Lacul este la aproximativ 800 de metri sub gheaţa din Antarctica, iar orice formă de viaţă care se găseşte acolo are cel puţin 100.000 de ani, scrie „Science News“.

În primă fază, cercetătorii au trebui să elimine posibilitatea de contaminare a apei cu celule deja prezente pe echipamentele lor. Argumentul care sprijină ipoteza că celulele sunt cu adevărat din apa lacului este concentraţia. Sunt aproximativ 10.000 per milimetru, adică de 100 de ori mai mult decât numărul de celule care ar fi putut ajunge acolo în momentul forării de pe sondă. Mai mult, apa topită în urma forării ar fi apropiată de cea distilată, în timp ce indicii chimici ai apei extrasă de cercetători sunt de 100 de ori mai mari.

„Este un lucru important şi interesant, este prima dată când obţinem acces direct la un lac subglacial“, a spus glaciologul Martin Siegert de la Universitatea din Bristol, Anglia. Primele idei de a explora un astfel de lac au venit încă din 1996. Atunci, a apărut şi ipoteza că un astfel de lac subglacial ar putea susţine un ecosistem care să fie complet despărţit de suprafaţă.

Cercetătorii estimează numărul anilor la 100.000, dar nu este cert cât de mult au stat izolate celulele din adâncuri de restul planetei. Glaciologul Slawek Tulacyk de la Universitatea din California susţine că aceasta este perioada la care calota polară s-a micşorat suficient pentru a expune suprafaţa lacului.

Lacuri cu surprize

Lacul Whillans este parte dintr-un sistem de 340 de lacuri subglaciale pe care se situează şi gheaţa. Apa rămâne lichidă, la o astfel de adâncime, datorită energiei geotermale, fricţiunii şi stratului gros de gheaţă de deasupra. Mai mult, echipa a descoperit că lacul este destul de mic. 

În urmă cu doi ani, cercetătorii au efectuat mai multe teste seismice prin detonarea de explozibil. Propagarea undelor sonore le-a permis să cartografieze zona şi astfel au descoperit că lacul Whillans are aproximativ 9 metri adâncime. Totuşi, după ultimele explorări s-ar părea că are doar 1,5-2 metri adâncime.

O astfel de cercetare se face şi pe lacul Vostok. O echipă din Rusia a încercat să-l exploreze în urmă cu un an, dar nu a găsit încă dovezi de viaţă. Iar Siegert şi o altă echipă au abandonat căutările în lacul Ellsworth din cauza dificultăţilor tehnice.

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea