Cele mai mari 10 provocări ale ştiinţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crearea unei inimi artificiale va fi o reuşită a ştiinţei în viitorul apropiat.

Ştiinţa nu a stat niciodată pe loc, dar pare să avanseze mai repede în ultimele decenii. Care ar fi însă cele mai „arzătoare“ invenţii, descoperiri, momente importante pentru ştiinţă la această vreme?

Ştiinţă şi tehnică“ adună 10 dintre cele mai populare invenţii ale momentului sau cele mai spectaculoase evenimente din ştiinţă. Pe primul loc este inima artificială. Este un proiect al chirurg Alain Carpentier, aflat în fază de definitivare, spre uşurarea celor 100.000 de pacienţi pământeni, victime ale insuficienţei cardiace severe (deci în permanent pericol de moarte) şi dintre care, aflăm, doar 6.000 pot beneficia de un transplant de la donatori umani.

Or, chirurgul francez, inventator cu ani în urmă a primelor valve cardiace arificiale, a colaborat cu folos cu ingineri electronişti şi specialişi în mecanică fină pentru a pune la punct o maşinărie de numai 900 de grame, care, implantată în peptul pacientului este capabilă să „bată” de 200 de milioane de ori, pusă în mişcare de o pompă hidraulică acţionată de un motoraş electric, acesta fiind alimentat de o celulă de combustie.

Pe listă se mai regăseşte şi descoperirea altei forme de viaţă. Este ceea ce ar putea descoperi cercetătorii ruşi de la baza Vostok, studiind apa lacului aflat sub calota glaciară antarctică. Adică ceva diferit de Viul în evoluţie Darwin-iană pe care-l cunoaştem dinlăutrul său, şi diferit şi de lumea microbiană. 

Lacul Vostok are suprafaţa de 16.000 de kilometri pătraţi, 1.200 de metri adâncime, este acoperit de 4 kilometri de gheaţă, neatins de lumina zilei, rece (-3˚C, deci un frigider sui generis pentru orice eventuală formă de viaţă) şi nu a fost în contact cu atmosfera de cel cel puţin 35 de milioane de ani.

Toate celelalte detalii sunt pe site-ul „Ştiinţă şi tehnică“.

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești