Cea mai veche inimă din lume, descoperită într-o fosilă de 380 de milioane de ani: cui i-a aparținut

0
Publicat:

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că au descoperit ceea ce ar putea fi cea mai veche inimă găsită vreodată, datând din urmă cu 380 de milioane de ani, informează vineri DPA, citată de Agerpres.

Fosilele au fost descoperite în formaţiunea Gogo, în vestul Australiei FOTO Curtin University

Organul muscular provine de la un exemplar fosilizat de peşte cu maxilar care a trăit în perioada devoniană, în urmă cu între 419 milioane şi 359 de milioane de ani.

Alături de inima "frumos conservată", cercetătorii au descoperit şi un stomac, intestine şi un ficat, toate fosilizate.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, rezultatele, publicate în jurnalul Science, sugerează că organele provin din corpul unui peşte din familia Arthrodira - un grup dispărut de peşti "cu armură" cu o anatomie asemănătoare cu cea a rechinului modern.

Se speră ca această descoperire să aducă noi informaţii în legătură cu evoluţia vieţuitoarelor, inclusiv a omului.

Cercetătoarea principală Kate Trinajstic, de la Universitatea Curtin din Australia, a descris descoperirea drept "remarcabilă", deoarece se întâmplă foarte rar să fie descoperite ţesuturi moi de la specii străvechi, într-o stare atât de bună de conservare.

"Ca paleontolog care studiază fosile de mai bine de 20 de ani, am fost cu adevărat uimită să găsesc o inimă 3D şi frumos păstrată la un strămoş de acum 380 de milioane de ani", a declarat Trinajstic.

"Evoluţia este deseori considerată drept o serie de paşi mici, însă aceste fosile antice sugerează că a existat un salt mai mare de la vertebratele fără maxilar la cele cu maxilar. Aceşti peşti au, literalmente, inimile în guri şi sub branhii - la fel ca rechinii de astăzi", a precizat ea.

Pe baza descoperirii, cercetătorii au creat modele 3D ale peştelui cu maxilar, care arăta că inima era alcătuită din două camere, cea mai mică fiind localizată în partea de sus.

Trinajstic a declarat că aceste constatări oferă o "fereastră unică" spre modul în care a început să evolueze regiunea capului şi a gâtului pentru a face locul maxilarelor.

"Pentru prima dată, putem să vedem toate organele laolaltă la un peşte primitiv cu maxilar şi am fost deosebit de surprinşi să aflăm că ei nu erau atât de diferiţi de noi. Cu toate acestea, exista o diferenţă esenţială - ficatul era mare şi îi permitea peştelui să plutească, la fel ca în cazul rechinilor de azi. Unii dintre peştii osoşi de astăzi, cum ar fi peştii dipnoi şi bichir, au plămâni care au evoluat din vezica înotătoare, dar a fost semnificativ faptul că nu am găsit nicio dovadă de plămâni la niciunul dintre peştii cu armură dispăruţi pe care i-am examinat, ceea ce sugerează că ei au evoluat în mod independent în peşti osoşi, la o dată ulterioară", a detaliat cercetătoarea.

Fosilele au fost descoperite în formaţiunea Gogo din regiunea Kimberley, situată în vestul Australiei, un recif care păstrează faună şi floră unică din Devonianul târziu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți