Ce a mai rămas din mândria programului spaţial sovietic - ruinele navetei spaţiele Buran

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botul navetei spaţiale sovietice, care nu a făcut decât două orbitări ale Pământului, iar apoi a fost uitată în istorie FOTO Ralph Mirebs

La sfârşitul epocii comuniste, sovieticii încă încercau să construiască o copie a navetei spaţiale americane, cu scopuri spaţiale şi militare. Astăzi, la cosmodromul din Baiknonur, Buran se degradeaz pe zi ce trece.

Fotograful urban Ralph Mirebs a reuşit să pătrundă în cosmodromul de la Baikonur în urmă cu câteva săptămâni şi a făcut câteva fotografii fascinante cu naveta Buran.

Cum a început programul Buran

Liderul sovietic din acele timpuri, Leonid Brejnev, a fost îngrijorat de perspectiva ca americanii să folosească tehnica spaţială disponibilă în scopuri militare şi să ajunge deasupra Moscovei, cu ajutorul unor navete foarte rapide.

Totul a pornit de la o întâlnire între Vladimir Smirnov, şeful Comisiei Industrial-Militare şi Brejnev. Primul i-a spus într-un raport că americanii construiesc un vehicul spaţial cu aripi şi că acesta ar putea să-şi schimbe orbita foarte rapid şi ar putea ajunge deasupra Moscovei în timp record. Brejnev a decis să răspundă şi să găsească banii pentru un costitisitor program spaţial.

Decretul pentru construcţia navetei a fost semnat în 1976, iar apoi, în anul următor a fost semnat un decret care menţiona detaliile militare ale unui asemenea proiect.

O copie a rachetei americane

Sovieticii s-au inspirat din racheta americană refolosibilă. La primele informaţii despre zborul în spaţiu, de pe 30 septembrie 1988, cititorii ziarului Pravda au putut observa o navetă americană cu sigla URSS pe ea. Cu toate acestea, ziariştii timpului menţionau că, deşi seamănă, este mult mai capabilă decât surata ei americană.

Primul şi ultimul zbor orbital al rachetei Buran, copiată timp de 10 ani de către sovietici, a avut loc pe 15 noiembrie 1988, de la cosmodromul Baikonur.

La trei ore distanţă şi după ce a orbitat de două ori Terra, naveta a aterizat fără probleme. Aterizarea a rămas în istorie şi în mintea pasionaţilor de spaţiu, pentru că a fost realizată în condiţii neprielnice, cu vânt foarte puternic. În Statele Unite, testul ar fi fost amânat, dar Buran s-a descurcat exemplar.

Furtul care a devenit cooperare

Faptul că sovieticii s-au inspirat atât  de mult de la americani nu a fost o întâmplare şi nici nu a fost făcut amatoriceşte.

Când navetele spaţiale americane au fost legate la Staţia Spaţială MIR, aparţinând ruşilor, în 1995, ambele părţi au observat că totul se potriveşte ca o mănuşă. Nu era o întâmplare - spionii KGB furaseră planurile americanilor, iar ruşii au reuşit să-şi construiască navetele spaţiale Buran.

Finalul proiectului Buran

În 1988 a avut primul şi ultimul zbor al navetei Buran. Uniunea Sovietică s-a prăbuşit, iar paranoia lui Brejnev a costat foarte mult gigantul din Est.

Programul a fost oprit oficial în 1993. În 2002, acoperişul hangarului de la Baikonur s-a prăbuşit peste naveta care a ajuns în spaţiu - Buran Orbiter K1. 

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent