Australienii pun robotul paznic la vaci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un paznic la turmă. FOTO Universitatea din Sidney

Roboţii sunt deja folosiţi la tot felul de activităţi, dar în viitor ar putea să fie şi paznici la vaci. Cercetătorii de la Universitatea din Sidney au aplicat teoria şi a reieşit că vacile se simt chiar bine pe lângă un robot, chiar mai bine decât pe lângă un om sau un câine.

Cei de la Universitatea din Sidney au programat robotul, l-au trimis pe câmp şi el n-avea de făcut decât să păzească turmele de vaci. Şi s-a descurcat mai bine decât un câine sau decât un om pentru că, susţin specialiştii, acesta nu se grăbeşte şi poate merge în ritm cu animalele, scrie Quartz. Kendra Kerrisk, profesor asociat al Universităţii din Sidney, a spus că pe viitor vor fi pregătite şi modele mai bune decât cel din prezent.

Echipa care l-a creat l-a prezentat prima dată la Dairy Research Foundation în iulie, apoi a primit fonduri pentru un prototip funcţional. Pe viitor, specialiştii vor încerca să „înveţe“ robotul ce-i vacă şi ce-i gard, când o vacă stă în picioare sau culcată şi să-l anunţe pe fermier dacă vreunul dintre animele are probleme. De asemenea, va fi dotat cu tot felul de senzori, camere video şi LiDar, un sistem similar radarului, dar foloseşte unde laser în loc de unde radio.

Viitorul robotului paznic sună bine şi din alt punct de vedere. Pe lângă instrumentele de monitorizare de pe el, acesta va putea inspecta şi condiţiile de mediu. Va vedea dacă solul este bun sau nu, care e calitatea apei şi va putea identifica dacă o vacă merge în direcţie cu celelalte sau nu.

Hai să discutăm pe Tech Adevărul

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO