Astronomii au detectat, pentru prima dată, lumină în spatele unei găuri negre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock

Astronomii au detectat, pentru prima dată, lumină în spatele unei găuri negre, scrie The Guardian. Cercetătorii studiau un element cunoscut drept corona, dar telescoapele au captat şi „ecouri luminoase” neaşteptate. Aceste sclipiri suplimentare erau mai mici, târzii şi de culori diferite faţă de semnalele puternice.

Lumini puternice emise de raxe X au fost observate venind dinspre o gaură neagră supermasivă din centrul acelei galaxii aflate la 800 de milioane de ani lumină, fapt relativ normal.

Descoperirea confirmă teoria lui Albert Einstein despre relativitatea generală. Atracţia gravitaţională din găurile negre curbează, în esenţă, razele în jurul lor, oferind oamenilor de ştiinţă prima imagine a ceea ce se află în spatele lor.

Roger Blandford, co-autor al cercetării publicate în Nature, a spus: „În urmă cu 50 de ani, când astrofizicienii au început să speculeze cum câmpul magnetic s-ar putea comporta în apropierea unei găuri negre, nu aveau idee că într-o zi am putea avea tehnica necesară pentru a observa asta direct şi pentru a vedea teoria lui Einstein în acţiune”.

Dan Wilkins, astrofizician la Stanford University, a precizat: „Orice lumină care intră în gaura neagră nu iese, aşa că nu ar trebui să putem vedea nimic din ce se află în spatele găurii negre. Motivul pentru care putem vedea asta este acela că gaura neagră este un spaţiu deformat, ce curbează lumina şi răsuceşte câmpurile magnetice în jurul său”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare