Astronomii au descoperit un asteroid cu densitatea mai mică decât a apei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asteroidul 2002 UX25 ar putea pluti pe ocean.

Un cercetător de la Institutul Tehnologic din California a descoperit că un asteroid cu un diametru de circa 650 de kilometri are o densitate mai mică decât apa de pe Pământ.

Asteroidul a fost botezat 2002 UX25 şi cel care i-a calculat densitatea se numeşte Michael Brown, cercetător la Institutul Tehnologic din California. La diametrul de 650 de kilometri şi densitatea sa de 0,82 +/- 0,11 grame pe centimetrul cub, acest asteroid ar putea pluti pe ocean, dacă ar fi adus pe Pământ şi n-ar fi distrus în atmosferă, scrie „Ştiinţă&Tehnică“.

Asteroidul 2002 UX25 se află în Centura Kuiper şi efectuează o rotaţie completă în jurul Soarelui în circa 280 de ani. În general, se consideră că obiectele aflate în Centura Kuiper s-au modificat foarte puţin de la formarea Sistemului Solar. Conform modelelor actuale, în primele faze de evoluţie ale Sistemului Solar particulele de praf din discul protoplanetar, aflate sub acţiunea gravitaţiei stelei care abia se năştea, au început să se aglomereze încetul cu încetul.

Din cauza gravitaţiei reduse, obiectele care aveau o dimensiune mai mică de 350 km erau foarte poroase şi, implicit, aveau o densitate scăzută. Din acest motiv se consideră că în Centura lui Kuiper cele mai multe obiecte mai mici de 350 km au densitate mai mică decât cea a apei.

Mai multe detalii despre acest asteroid sunt disponibile pe site-ul „Ştiinţă&Tehnică“.

Hai să discutăm, ne găseşti pe Facebook - Tech Adevărul

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC