Asteroid descoperit din întâmplare de telescopul spaţial James Webb. Obiectul are dimensiuni comparabile cu Colosseumul din Roma

0
Publicat:

Descoperirea a fost realizată în timpul operaţiunii de calibrare a instrumentului de observare în infraroşu MIRI, rodul unei colaborări între cercetătorii europeni şi cei americani.

Simulare computerizată a asteroidului descoperit de telescopul James Webb Foto ESA / Webb

Astronomii europeni au detectat "din întâmplare", cu ajutorul telescopului spaţial James Webb, prezenţa unui asteroid de mărimea Colosseumului din Roma Antică în principala centură de asteroizi din Sistemul Solar, situată între planetele Marte şi Jupiter, informează AFP.

Acest asteroid - cu un diametru cuprins între 100 şi 200 de metri - este cel mai mic obiect cosmic observat până acum cu ajutorul telescopului spaţial James Webb, a anunţat NASA, luni, scrie Agerpres.

El a fost "detectat din întâmplare" de astronomi europeni, a adăugat agenţia spaţială americană într-un comunicat, precizând că alte observaţii vor fi necesare pentru o mai bună caracterizare a naturii şi proprietăţilor sale.

"Incredibila sensibilitate (a telescopului James Webb - n.red.) a făcut posibilă observarea acestui obiect cosmic cu o mărime de circa 100 de metri şi care se află la o distanţă de peste 100 de milioane de kilometri", a declarat Thomas Muller, astronom la Institutul Max Planck din Germania.

Descoperirea a fost realizată în timpul operaţiunii de calibrare a instrumentului de observare în infraroşu MIRI, rodul unei colaborări între cercetătorii europeni şi cei americani.

James Webb, lansat în spaţiu cu o rachetă din gama Ariane 5, este operaţional din iulie 2022. El este cel mai puternic telescop spaţial construit vreodată şi le-a permis oamenilor de ştiinţă să obţină un număr mare de date şi să capteze imagini spectaculoase.

Aflat în stadiu de proiect încă din anii 1990, telescopul se află la o distanţă de 1,5 milioane de kilometri de Terra şi dispune de o cantitate suficientă de carburant pentru a funcţiona timp de 20 de ani.

Una dintre misiunile telescopului, considerat o bijuterie a ingineriei şi având o valoare de 10 miliarde de de dolari, constă în explorarea perioadei de tinereţe a Universului. El are şi obiectivul de a căuta exoplanete.

Telescopul James Webb nu a fost conceput pentru a căuta obiecte cosmice de mici dimensiuni precum asteroidul recent descoperit, însă Thomas Muller a declarat că detectarea sa "sugerează că noi corpuri cosmice vor fi totuşi detectate cu acest instrument".

Mai multe pentru tine:
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată