Americanul misterios care suferă de o variantă specială de COVID-19. Oamenii de știință încearcă să-l găsească

0
Publicat:

La începutul acestui an, Marc Johnson, profesor de microbiologie moleculară și imunologie la Facultatea de Medicină a Universității din Missouri, a lansat un apel pe rețelele de socializare: „Ajutați-mă să rezolv un mister COVID", a transmis el pe Twitter.

O persoană din Ohio are o nouă tulpină a coronavirusului. Foto: Arhivă

Johnson a afirmat pentru Business Insider că se uita într-o bază de date cu mostre de COVID când a dat peste o versiune sau „linie" nouă a coronavirusului. Existau mai multe mostre ale acestei tulpini, toate provenind de la o singură persoană misterioasă din Ohio. 

Probele au fost găsite în principal în două locuri: orașul Columbus și la 65 kilomteri distanță, în orașul Washington Court House. Johnson a presupus că persoana ar putea locui într-unul dintre orașe și lucra în celălalt. 

De asemenea, a precizat că nu este vorba de „o amenințare iminentă la adresa sănătății publice", persoana în cauză având probabil o formă de „COVID de lungă durată" care nu este contagioasă. 

Însă descoperirea acestor linii și identificarea persoanelor care le-au răspândit ar putea dezvălui noi indicii despre modul în care COVID suferă mutații, precum și despre motivul pentru care unii oameni devin purtători ai virusului pentru perioade lungi de timp. 

Totodată, Johnson a mai spus pentru Insider că, din anul 2021, a identificat linii COVID „ascunse" în apele reziduale din întreaga țară. Acestea sunt tulpini „care nu se potrivesc cu nimic din ceea ce am mai văzut înainte", a mai precizat el. 

Deși aceste tulpini ascunse au fost identificate doar în apele reziduale, ele ar putea fi un semn prevestitor al variantelor care vor urma. Cu mult timp înainte de apariția Omicron, cercetătorii au colectat mostre de COVID de care nu știau nimic, tulpini ascunse care acum sunt similare cu Omicron, conform unui articol publicat în urmă cu o lună de Johnson și de echipa sa. 

„Vânătoare de oameni”

Prima tulpină ascunsă a coronavirusului pe care Johnson a găsit-o, în anul 2021, a fost un exemplu clasic al descoperirilor sale. În apele reziduale a fost găsit virusul, încât Johnson a crezut că provine dintr-un azil de bătrâni sau un adăpost de animale. Însă, echipa sa a luat urma virusului până la o clădire de birouri din Wisconsin, cu circa 30 de angajați. 

Toți angajații din respectiva clădire au fost anunțați și testați. În cele din urmă, tulpina a dispărut din apele uzate. 

În prezent, situația se repetă în Ohio. 

Johnson și urmăritorii săi de pe Twitter au redus numărul suspecților la circa 1.600 de persoane, adică numărul celor care fac zilnic naveta între Washington Court House și Columbus, conform datelor recensământului american. 

În timp ce unii oameni și-au exprimat îngrijorarea că ar putea invada intimitatea cuiva, Johnson spune că „nu se desfășoară nicio vânătoare de oameni”. Singurul motiv pentru care face publică situația este în speranța că cineva știe un prieten sau un membru al familiei care ar fi purtător și ar căuta ajutor. 

Dacă cineva are această infecție, șansele ca el să își dea seama sunt nule", a declarat el pentru Insider. 

În plus, susține că persoana respectivă se confruntă, probabil, cu simptome gastrointestinale și este posibil să nu știe că este infectat.  

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi