Ştii să te adaptezi schimbărilor?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care se acomodează uşor cu schimbările îşi fac viaţa mai uşoară atât lor, cât şi celor din jur. Până la un punct, flexibilitatea aduce numai beneficii.

„Nu supravieţuieşte cea mai puternică specie, şi nici cea mai inteligentă, ci cea mai adaptabilă la schimbare", spunea Charles Darwin, celebrul naturalist. Cuvintele rămân valabile şi în cazul oamenilor. Creaturi sofisticate care vor nu doar să supravieţuiască, ci şi să ducă o viaţă cât mai frumoasă, aceştia trebuie să se adapteze pentru a face faţă lumii în continuă mişcare.

De câte ori ţi s-a spus că ar fi trebuit să trăieşti în alt secol sau cât de des ai simţit tu singur acest lucru? Şi câte dintre evenimentele care ţi s-au întâmplat ar fi putut avea un alt deznodământ, mai avantajos pentru tine, dacă ai fi reacţionat într-un mod diferit sau dacă ai fi avut o altă abordare? Capacitatea de adaptare nu este doar un atu cu care ne naştem, ci şi o abilitate ­care se învaţă. Ea nu presupune anularea individualităţii şi nici cedarea de dragul armoniei, ci doar găsirea unui acord personal între tine şi lumea din jur.

Verifică în ce măsură ţi se potrivesc afirmaţiile următoare, pentru a afla cât de adaptabil eşti. Pentru fiecare enunţ în care te regăseşti, acordă-ţi un punct. Apoi află şi ce părere au despre tine persoanele apropiate, tot pe baza acestor enunţuri.

1Sunt o persoană realistă, prefer să dau piept cu situaţiile aşa cum sunt, decât ­să-mi fac iluzii şi să evit adevărul.

2 Sunt o persoană creativă, găsesc mai mereu soluţii atunci când sunt în impas.

3 Îmi place să vizitez locuri noi şi să cunosc persoane noi.

4 Îmi vine uşor să înţeleg şi să respect persoane de diferite ­etnii, religii şi culturi.

5 În general, mă adaptez destul de uşor ­situaţiilor cum ar fi schimbarea domiciliului sau a locului de muncă.

6 Nu mă consider încăpăţânat.

7 Accept schimbările propuse de alţii pentru a le face plăcere, chiar dacă uneori acestea contravin principiilor mele.

8 Dacă la restaurant masa mea preferată este ocupată, nu mă deranjează să stau la ­altă masă.

9 Dacă la o petrecere descopăr că nu îi cunosc pe majoritatea invitaţilor, aleg totuşi să rămân şi să încerc să mă distrez.

10 De obicei sunt spontan şi flexibil cu programul meu.

11 Văd mai mereu jumătatea plină a paharului, chiar şi în situaţiile dificile.

12 Rareori mă blochez în faţa obstacolelor, le văd mai degrabă ca pe o provocare.

13 Rareori exagerez.

14 Pot să-mi modific comportamentul astfel încât să se potrivească circumstanţelor.

15 În situaţiile stresante, apelez la tehnici de relaxare şi nu devin obsedat de probleme.

16 Mă pot baza pe familie şi pe prieteni. La ei găsesc, de multe ori, sprijinul ­psihic şi emoţional de care am nevoie.

17 Sunt credincios. Anumite evenimente au o semnificaţie mai înaltă, parte a unui plan căruia nu mă pot opune.

Interpretarea rezultatelor

Dacă ai acumulat mai puţin de 5 puncte înseamnă că ai probleme de adaptare. Este posibil să te subestimezi şi, în realitate, să te descurci mult mai bine decât arată punctajul. Revino asupra enunţurilor, gândeşte-te la situa­ţii concrete şi care ar fi putut fi rezultatul dacă te-ai fi arătat ceva mai flexibil. Încearcă să nu mai pui totul la suflet, să îţi controlezi emoţiile şi să fii mai deschis neprevăzutului. Face parte din viaţă.

Între 5 şi 13 puncte: eşti o persoană destul de adaptabilă. Analizează afirmaţiile în care nu te-ai regăsit şi gândeşte-te dacă viaţa ta ar fi mai bună în caz că ai schimba ceva la atitudinea ta.

Peste 13 puncte: probabil că oamenilor le este foarte comod să fie în prezenţa ta, pentru că eşti o persoană flexibilă şi deschisă noului. Ai grijă să nu uiţi de tine în relaţiile cu ceilalţi şi să nu faci compromisuri care să te determine să acumulezi, în timp, frustrări.

Studiu

Femeile sunt mai adaptabile decât bărbaţii,spun specialiştii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”