„Soldaţii lui Odin”, o grupare formată din foşti infractori, luptă contra refugiaţilor: „Politicienii le permit imigranţilor să ne violeze femeile” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Soldaţii lui Odin”, aşa cum se numesc, îşi doresc să îşi protejeze femeile şi copiii de violurile şi agresiunile cauzate de imigranţi, care au făcut înconjurul întregii Europe. FOTO Daily Mail

O echipă de jurnalişti britanici a primit acces, în exclusivitate, în mijlocul unei bande de justiţiari neo-nazişti din Finlanda, a cărei influenţă se extinde în mai multe ţări europene. Dezamăgiţi de politicieni, membrii grupării „Soldaţii lui Odin”, au jurat să ia problema în propriile mâini şi să îşi apere femeile şi copiii de refugiaţi, în urma valului de violuri care a şocat Europa.

O grupare de justiţiari autodeclaraţi patrulează, pe timp de noapte, pe străzile Finlandei, mânată de dorinţa de „purificare etnică” născută în urma crizei imigranţilor, negând, însă, că s-ar ghida după ideologia nazistă. 

„Soldaţii lui Odin”, aşa cum se numesc, îşi doresc să îşi protejeze femeile şi copiii de violurile şi agresiunile cauzate de imigranţi, care au indignat întreaga Europă. În plus, aceştia susţin că influenţa lor se extinde şi dincolo de graniţele ţării, demers făcut pentru că Guvernul „a dat-o în bară”. Mulţi localnici sunt intimidaţi de activitatea grupării. „Sunt infractori şi spun că fac treaba poliţiei. Mulţi oameni spun că sunt neo-nazişti”, este de părere o femeie care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

O echipă de jurnalişti de la publicaţia britanică „Daily Mail” a primit accesul, în exclusivitate, în sediile secrete ale grupării.

„Guvernul a dat-o în bară foarte de tare, iar noi suntem consecinţele. Politicienii le permit imigranţilor să ne violeze femeile. Nu fac nimic să le protejeze, iar atunci când va izbucni războiul, noi vom fi pregătiţi de luptă”, a declarat Jani, un bărbat mascat în vârstă de 27 de ani, care ziua lucrează la o fabrică de hârtie. 

Mare parte din membrii grupării au dosare penale sau au fost condamnaţi. Unii sunt muncitori, iar alţii sunt şomeri, victime ale crizei economice din Finlanda. Juha-Matti Kinnunen, unul din liderii brigăzii din oraşul Joensuu, are 30 de capete de acuzare, printre care fraudă, jaf şi agresiune. Lari Kuosmanen, în vârstă de 26 de ani, un alt lider al diviziei din orăşelul scandinav, plin de tatuaje, îşi recunoaşte trecutul tulbure, dar spune că toată lumea face greşeli. Pe de altă parte, neagă fără să clipească conexiunea dintre „Soldaţii lui Odin” şi neo-nazism. 

Ca grup, noi nu am comis niciun act de violenţă până acum. Încercăm să ne protejăm oamenii, dar este greu să fim băieţii buni când toată lumea ne tratează ca şi cum am fi răufăcători, a spus Kuosmanen.

Unii membrii ai grupării „Soldaţii lui Odin” sunt muncitori, iar alţii sunt şomeri, victime ale crizei economice din Finlanda. FOTO Daily Mail

„Soldaţii lui Odin” patrulează noapte de noapte pe străzile Finlandei. FOTO Daily Mail

Protejarea culturii naţionale, una din principalele aspiraţii ale „Soldaţilor lui Odin”

„Ca grup, noi nu am comis niciun act de violenţă până acum. Încercăm să ne protejăm oamenii, dar este greu să fim băieţii buni când toată lumea ne tratează ca şi cum am fi răufăcători”, a spus Kuosmanen.

Observaţiile jurnaliştilor îl contrazic însă pe bărbat. Odată ajunşi într-unul din cartierele în care îşi desfăşoară activitatea, Kemi, în vestul Finlandei, admiraţia pentru nazişti a ieşit la lumină. În barul în care au poposit, barmanul, un bărbat solid, purta un tricou cu Adolf Hitler. În plus, pe pereţii localului era expus un pumnal inscripţional cu o zvastică şi o caschetă a unui ofiţer nazist, pusă pe un craniu uman. Pe pereţi erau aşezate mai multe puşti, despre care barmanul a spus că sunt doar copii după arme. Acest lucru nu pune însă un stigmat asupra găştii. „Dacă toţi «soldaţii» se supun regulilor şi nu fac probleme, viziunele lor personale nu contează. Noi ne concentrăm pe protejarea culturii naţionale”, a spus Jani.

Găştile susţin că nu au nicio legătură cu neo-nazismul, dar respectă viziunile personale ale membrilor, dacă aceştia ţin cont de reguli. FOTO Daily Mail

Nu vom lăsa musulmanii să ne distrugă cultura. Dacă lucrurile continuă astfel, purificarea etnică va fi necesară. Creştinii şi islamiştii s-au aflat în război timp de sute de ani, iar acest lucru nu va înceta până când una din părţi nu va ieşi deasupra, dominatoare. Vom lupta să ne apărăm cultura, pâmânturile şi oamenii, a spus Juha-Matti.

Mika Kemppainen, un bucătar în vârstă de 39 de ani, susţine că s-a alăturat grupării după ce a observat câţiva imigranţi care le făceau poze celor trei copii ai săi. „Este deranjant să îi vezi. I-am văzut în fiecare zi lângă gardul şcolii, pozându-i pe copii. Când am încercat să vorbesc cu ei, au fugit. Se vedea cu ochiul liber că au intenţii rele. Eu nu am o problemă cu culoarea lor sau cu cultura. Nu suntem rasişti sau nazişti. Ne dorim pur şi simplu să fim în siguranţă pe străzile noastre. Suntem doar patrioţi ai acestei ţări cinstite, Finlanda”, s-a confesat Kemppainen.

Fondată în luna septembrie de fostul deţinut Mika Ranta, neo-nazist violent declarat, „Soldaţii lui Odin” îşi măreşte din ce în ce mai mult numărul membrilor, ideologia acesteia fiind împrumutată şi de alte bande anti-imigranţi de pe continentul Europei. Potrivit publicaţiei britanice, numărul susţinătorilor depăşeşte 600, în ţări precum Suedia, Norvegia, Danemarca, Polonia, Germania, Estonia, Ungaria, Marea Britanie, chiar şi Statele Unite. Gruparea este populară şi pe Facebook, având peste 25.000 de aprecieri, numărul acestora crescând zilnic. 

Finlanda, cu o populaţie de 5,5 milioane de locuitori, a primit 32.000 de imigranţi, mare parte din aceştia irakieni, din toamna lui 2015. Autorităţile încearcă să ţină pasul. Dacă în luna august 2015 pe teritoriul Finlandei existau doar trei adăposturi, în prezent există 105. 

„Oamenii simt că nu pot controla schimbarea demografică şi simt că politicienii sunt în criză. Nu se simt în siguranţă, aşa că au luat problema în propriile mâini”, a declarat un expert în violenţă anti-minorităţi, Vidhya Ramalingam.

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană