Smartphone-urile ne afectează viaţa: ce amenzi primesc pietonii care folosesc telefonul şi cum ne putem dezvolta psihic renunţând la acestea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toată lumea urăşte plictiseala. Un bun refugiu este telefonul, însă există nenumărate motive pentru care el trebuie lăsat în geantă sau în buzunar, concentrându-ne, astfel, mai mult la viaţa reală decât la mediul online.

În ultimul timp, tehnologia a câştigat teren, iar atenţia oamenilor este îndreptată din ce în ce mai mult asupra smartphone–urilor şi asupra tuturor gadget–urilor de ultimă generaţie.

Un studiu realizat de compania de cercetare Gallup a scos la iveală faptul că majoritatea celor care deţin un telefon îl verifică de zeci de ori, într-o singură oră. Astfel, aceştia pot fi consideraţi nomofobi (dependenţa faţă de telefonul mobil).

Din păcate, pentru mulţi dintre noi cercetările ilustrează faptul că oamenii pierd în general foarte multe lucruri din viaţa reală atunci când îşi canalizează atenţia către mediul virtual, în special către telefonul mobil.

De aceea, smartphone–ul trebuie lăsat de-o parte, în acest mod putându-ne dezvolta o serie de abilităţi.

Plictiseala dezvoltă creativitatea

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că plictiseala ne poate conduce către cele mai profunde gânduri. Pe parcursul unui studiu realizat de psihologul britanic Sandi Mann, acesta le-a dat subiecţilor să îndeplinească mai multe sarcini pe care aceştia le considerau plictisitoare. Le-a cerut mai apoi să le rezolve, folosindu-şi creativitatea. Cele mai bune rezultate au fost obţinute de subiecţii care au avut de îndeplinit sarcinile cele mai plictisitoare. Mann crede că plictiseala încurajează mintea oamenilor de a explora noi domenii, conducându-i către metode utile şi creative de gândire. 

Ţeluri şi obiective în viaţă

Cercetătorii europeni şi cei americani au descoperit că în mintea oamenilor circulă mai des idei cu privire la viitor, decât la prezent. În procesul cunoscut sub numele de “planificarea autobiografică“, oamenii planifică şi anticipează ţelurile şi obiectivele lor viitoare în timp ce visează cu ochii deschişi. 

Productivitatea

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Bar-Ilan au descoperit recent că starea de meditaţie de pe parcusul unei zile poate avea efecte pozitive aupra performanţei la locul de muncă. Stimulând o regiune a creierului responsabilă de controlul judecatei, mecanismele de gândire sunt antrenate, iar starea de meditaţie accelerează procesul productivităţii.

Poţi deveni o persoană mai bună

Cercetătorii din Irlanda cred că plictiseala ne poate conduce către realizarea unor acte pline de altruism. În studiile lor, aceştia au descoperit că în momentele de plictiseală simţim lipsa activităţilor antrenante şi a evenimentelor captivante. Acest lucru, spun ei, ne poate conduce către restabilirea valorilor şi a principiilor de viaţă. Specialiştii au descoperit că plictiseala i–a făcut pe oamenii să se implice mai mult în viaţa socială şi în binele comunităţii, prin acte de caritate.

Viaţa ta poate fi salvată

De câte ori ai trecut strada cu ochii în telefon, nefiind deloc atent la tot ce se petrece în jurul tău ? În New Jersey acest subiect a devenit o problemă serioasă care a fost adusă în discuţie chiar de către autorităţile oraşului. În martie,  a fost introdusă o lege prin care pietonii sunt amendaţi cu 50 de dolari în cazul în care privirea lor este îndreptată în telefoanele mobile şi nu în jurul lor.

Proiectul de lege apare în urma nenumăratelor accidente produse pe trecerile de pietoni. Neglijenţa şoferilor şi neatenţia pietonilor care folosesc telefonul mobil pot duce la coliziuni destul de grave, rezultate chiar şi cu decese. Astfel, pentru a fi în siguranţă este mai bine să îţi păstrezi telefonul în geantă sau în buzunar atunci când mergi pe stradă. (Foto businessinsider.com)

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă