Secretul cuplului care s-a pensionat la 30 de ani ca să călătorească în jurul lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jeremy Jacobson şi Winnie Tseng au trăit frugal timp de zece ani pentru a se putea pensiona devreme şi pentru a avea timpul şi posibilităţile financiare de a explora lumea.

Jeremy Jacobson şi partenera sa de viaţă Winnie Tseng, împreună cu fiul lor în vârstă de opt ani Julian, călătoresc în jurul lumii, după ce au trăit frugal timp de zece ani, investindu-şi toţi banii. Cei doi s-au pensionat când aveau puţin peste 30 de ani.

Cuplul, care a avut o viaţă normală în Australia înainte de a se îmbarca în această aventură, afirmă că a strâns un portofoliu în valoare de mai multe milioane de dolari ducând o viaţă lipsită de excentricităţi şi de lucruri inutile.

Potrivit cuplului, cheia pentru o pensionare prematură este evitarea consumerismului şi traiul redus la strictul necesar.

Pe blogul lor, Go Curry Cracker, cei doi povestesc despre viaţa lor, despre familiile cu venituri mici din care provin şi în care au crescut, şi despre împrumuturile pe care aceştia le-au făcut la bancă pentru a putea merge la facultate.

Cei doi au reuşit să-şi depăşească originile modeste prin vânzarea casei şi a maşinii personale şi prin economisirea banilor în fiecare zi. După zece ani, cuplul economisise mai mult de 70% din venituri, investind apoi toţi banii pe bursa de valori.

Jacobson şi Tseng trăiesc acum din dividende în valoare de 2883 de lire sterline pe lună, potrivit publicaţiei The Sun. Printre cele mai recente călătorii ale lor se numără cele făcute în Guatemala, Belize, Ecuador, Taiwan, Japonia şi în Tailanda. În prezent, aceştia se află pe insula Penang din Malaezia şi estimează că mai au încă aproximativ 60 de ani de călătorii în faţă.

  FOTO thesun.co.uk/@gocurrycracker

  FOTO thesun.co.uk/@gocurrycracker

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort