Secretele bărbaţilor însuraţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproape jumătate dintre bărbaţii însuraţi recunosc că au avut fantezii sexuale cu una dintre prietenele soţiei

Gândul bărbaţilor cu verighetă pe deget zboară de la prietenele soţiei la maşinile sport pe care şi le-ar cumpăra dacă, prin absurd, ar fi din nou burlaci. Ce-i în mintea bărbaţilor însuraţi? Iată o întrebare la care nici măcar „jumătăţile“ lor nu reuşesc să găsească răspunsul!

Stă pe fotoliu la televizor, cu ochii într-un ziar sau într-o carte. Ai impresia că poţi oricând să-i citeşti gândurile, mai ales că tu eşti „responsabilă" acasă cu intuiţia. Sunt însă atâtea fructe interzise la care visează încât, dacă gândurile ar fi motive de divorţ, ai avea în fiecare zi o acţiune de depus în instanţă!

Viaţă de „familist convins"

George are 52 de ani şi va sărbători 30 de ani de căsnicie. E un „familist convins", spune el, „cu patru fete acasă": soţia şi cele trei fiice. Asta nu l-a împiedicat să-şi înşele nevasta; de câteva ori „cu fapta" şi de mii de ori „cu gândul", după cum recunoaşte chiar el. De vreo două ori au ajuns şi la discuţii despre divorţ, pentru că ea a aflat. De fiecare dată i-a împăcat familia. Cu câteva excepţii, amantele lui George au făcut parte, la un moment dat, din cercul de prietene ale soţiei sau i-au fost acesteia colege de serviciu.

„Parcă e un făcut. Toată viaţa am lucrat cu delegaţii, eram mai mult plecat decât acasă. Ei, cu toate astea, femeile în care avea ea încredere mă «inspirau» şi pe mine. De fiecare dată uitam sfatul lui taică-meu, care nu o dată mi-a spus: «băiete, să nu te... lângă gardul casei»", spune George.

Fiecare aventură mergea până când afla nevasta. Apoi, stătea „cuminte" ceva timp, plecau într-un concediu, făceau un copil... „Găseam noi ceva să ne reparăm relaţia. Adevărul e că n-am vrut niciodată să mă despart de soţie pentru nicio «bucăţică», indiferent cât de bună era", spune bărbatul foarte sigur pe el.

„Tonicul" de la serviciu

Cristi are 40 de ani. Dacă ar avea cu zece mai puţin ar visa la un motor touring, dar cum nu poate da timpul înapoi se mulţumeşte cu o secretară. Femeia e mai tânără cu 13 ani decât el. A ales-o personal pentru firma la care e asociat.

„Orice bărbat poate intui ce criterii au fost importante la angajare. Meserie mai învaţă ea, dar fizicul nu-l mai schimbi. Când vii la birou dimineaţa, o femeie din asta cu sâni, fund, picioare şi «cârpiţe» adecvate poate să-ţi însenineze ziua. Te tonifică! O mai tachinez, mai fac glume deplasate cu ea, dar nu am depăşit stadiul ăsta. Recunosc, mi-a trecut prin minte!", râde bărbatul cu subînţeles.

Cristi vorbeşte câte în lună şi în stele acasă, cu soţia lui. Spune că amândoi sunt deschişi la minte. Admite însă că nu i-a pomenit niciodată nevestei de fanteziile lui nevinovate cu secretara. „Ce nu ştii nu te poate răni!", spune bărbatul. Nu se sfieşte însă să discute despre fanteziile lui cu cei mai buni prieteni - tot bărbaţi căsătoriţi -, care „îl înţeleg" şi care-i povestesc la rândul lor despre visele pe care şi le fac în afara mariajului. Ce altceva îi mai ascunde soţiei?

„De vreo câţiva ani, în fiecare lună, pun nişte bani deoparte, într-un cont care nu e comun. E un fel de plasă de siguranţă, pentru că nevastă-mea cât are atât cheltuieşte. Nu s-ar gândi o dată şi la ziua de mâine."

Minciuni (ne)vinovate

Majoritatea bărbaţilor însuraţi îşi consideră propriul mariaj ca un joc de-a şoarecele şi pisica, scrie „The Times". Pentru a nu se simţi complet „dezbrăcaţi" în faţa femeilor cu care sunt căsătoriţi, soţii ţes un adevărat păienjeniş de minciuni nevinovate, ce le protejează intimitatea. Dacă minciunile le sunt trecute cu vederea atunci când visează la o noapte în oraş cu prietenii de pahar sau când îşi doresc o maşină sport, nu acelaşi lucru se întâmplă când sunt invadaţi de fantezii sexuale.

Iar cifrele arată că nu se gândesc de puţine ori la „porcărele". Conform unui sondaj online realizat de site-ul dedicat bărbaţilor AskMen.com, 43% din bărbaţii chestionaţi au avut cel puţin o dată în viaţă fantezii sexuale cu prietena soţiei sau partenerei, iar 26% din ei susţin că se gândesc în mod curent la asemenea aventuri. De asemenea, chiar dacă nu au trăit încă aşa ceva, 61% din bărbaţii cuplaţi susţin că le-ar plăcea să facă sex în trei, iar unu din opt recunoaşte că a avut parte de o asemenea experienţă cu două partenere.

Procentul celor care şi-ar lua o maşină sport scumpă, dacă ar fi bogaţi şi burlaci, este ceva mai mic: 51% din cei chestionaţi. „The Great Male Survey" a fost realizat la finalul anului trecut pe 50.000 de respondenţi din SUA, Marea Britanie, Canada şi Australia.

Cei mai infideli: medicii şi profesoarele

Medicii şi profesoarele sunt cei mai predispuşi la adulter, arată un sondaj realizat de site-ul AshleyMadison.com, specializat în intermedierea întâlnirilor între oameni căsătoriţi. Din cei 1,9 milioane de membri ai comunităţii virtuale care şi-au declarat anul trecut intenţia de a înşela, medicii, poliţiştii, avocaţii, agenţii imobiliari şi inginerii s-au dovedit a fi cei mai infideli, arată widgetbox.com.

În cazul femeilor, profesoarele, casnicele, asistentele medicale, secretarele şi agenţii imobiliari sunt cele mai predispuse la adulter, mai arată sursa citată.

Unul dintre motivele invocate este libertatea mai mare pe care o conferă aceste meserii. O altă caracteristică valabilă în cazul tuturor oamenilor căsătoriţi care declară că sunt interesaţi de o aventură extraconjungală este că au profesii foarte stresante, care presupun în mod curent lucrul peste program.

Deocamdată, gândurile femeilor zboară mai des la cumpărături decât la bărbaţi

Influenţă şi putere

În cartea sa „The Problem with Women... is Men" („Problema femeilor sunt...bărbaţii", în traducere), specialistul în marketing şi comunicare Charles Orlando scrie că femeile înşală cel mai adesea invocând cauze emoţionale, în timp ce bărbaţii afirmă că adulterul este metoda de a ajunge în pat cu persoane mai atrăgătoare şi care îi provoacă la experienţe sexuale inedite.

Bărbaţii care se percep pe ei înşişi ca fiind influenţi şi puternici (cum ar fi medicii, poliţiştii sau avocaţii) susţin că adulterul este o faptă admisibilă. Autorul cărţii a intervievat aproximativ 1.200 de femei şi peste 400 de bărbaţi.

Femeile recuperează

Dacă bărbaţii mint cel mai adesea în legătură cu aventurile lor cu alte femei, se pare că ele ascund mai degrabă preţul real al unei haine noi pe care şi-o cumpără. Această minciună nevinovată se află în vârful clasamentului feminin al minciunilor. Şi cum ar putea fi altfel, dacă, statistic vorbind, femeile se gândesc la cumpărături la fel de mult cât se gândesc bărbaţii la sex, arată un studiu citat de „The Daily Mail".

Trei din patru femei au mintea doar la cumpărături şi cam tot atâţia bărbaţi se gândesc, aproape la fel de mult, la sex. Cu toate acestea, infidelitatea feminină este în creştere, arată statisticile din Statele Unite. În urmă cu câţiva ani, printre pacientele terapeuţilor americani, numărul celor care aveau o aventură în afara căsătoriei nu depăşea 40%, în timp ce 50% din pacienţii bărbaţi recunoşteau acest lucru. Ziariştii de la Newsweek arată că decalajul dintre sexe se reduce rapid şi în privinţa aventurilor extraconjugale. De exemplu, în cadrul unor studii similare realizate în 1991, doar 10% din femeile chestionate admiteau că au călcat strâmb. În 2002, proporţia adulterinelor ajunsese deja la 15%.

Terapeuţii americani susţin că în prezent aproximativ 50% din femeile măritate au aventuri, ajungându-se la un moment în care neveste au început să-şi acorde aceeaşi libertate ca şi soţii lor.

Probleme de comunicare

Bărbaţii, mai ales cei însuraţi, au în cadrul unei relaţii atât dezavantaje verbale cât şi emoţionale, arată psihiatrul Scott Haltzman, citat de Psychology Today. O femeie obişnuită foloseşte 7.000 de cuvinte pe zi şi cinci tonalităţi în vorbire, în timp ce bărbaţii ajung să utilizeze 2.000 de cuvinte şi doar trei tonalităţi. În plus, bărbaţii trăiesc defectuos şi emoţiile, arată specialistul. O discuţie despre sentimente le poate ridica brusc tensiunea. Din cauza lipsei de comunicare apar nu doar minciunile nevinovate, ci şi marile trădări. Majoritatea celor care calcă strâmb - 80% - nu au făcut-o din cauza unor lipsuri din viaţa sexuală, ci pentru că au căutat căldură, înţelegere şi dragoste.

43% din bărbaţi spun că au „visat" la una dintre prietenele partenerei, dar că şi-au înfrânat pornirile. 26% din bărbaţi susţin că au asemenea fantezii în mod obişnuit.

57% din bărbaţi recunosc că partenerele sau soţiile lor nu sunt la curent cu fanteziile lor sexuale.

20% din persoanele de sex masculin chestionate de AskMen.com admit că au avut cel puţin o experienţă sexuală cu o colegă. 46% din ei nu au călcat strâmb, dar ar face-o dacă s-ar ivi o ocazie.

28% din bărbaţi şi-ar înşela nevestele dacă ar fi siguri că ele nu vor afla niciodată. Recunosc, însă, că s-ar simţi vinovaţi.

76% din „masculii" cuplaţi afirmă că o viaţă sexuală sănătoasă presupune mai multe partide de sex într-o săptămână. 9% din ei cred că ar trebui să aibă parte de amor zilnic.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”