Satelitul Planck şi-a îndeplinit misiunea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lansat în 2009 pe urmele primei raze de lumină emisă la circa 380.000 de ani după Big Bang, satelitul a efectuat cinci scanări complete ale boltei cereşti, care îi vor ajuta pe savanţi să descifreze secretele "copilăriei" Universului.

Principalul instrument de la bordul satelitului Planck a funcţionat timp de 30 de luni - de două ori mai mult faţă de durata prevăzută. “Planck a avut o misiune minunată. Satelitul şi instrumentele sale au funcţionat extraordinar de bine, furnizându-se o «comoară» de date ştiinţifice", a declarat Jan Tauber, cercetător la Agenţia Spaţială Europeană.


Lansat pe 14 mai 2009, Planck a efectuat cinci scanări complete ale cerului, măsurând variaţii de temperatură de ordinul unei milionimi de grad în radiaţia fosilă, în prezent ultra-rece (-270 °C), care scaldă întregul Univers.
Aceste fluctuaţii au capacitatea de a dezvălui starea în care se afla Universul la 380.000 de ani după Big Bang. Variaţiile de temperatură trădează existenţa primilor “bulgări” de materie, germenii viitoarelor structuri din Univers.


Obiectivul misiunii Planck era de a scruta de cel puţin două ori totalitatea bolţii cereşti. “Planck ne furnizează date ştiinţifice chiar mai bune decât cele pe care le aşteptam la această misiune", a declarat Jean-Loup Puget, de la Universitatea Paris-Sud din Franţa, coordonatorul principal al misiunii.
Al doilea instrument de la bordul satelitului Planck, denumit Low Frequency Instrument (LFI), sensibil la temperaturi mai înalte decât HFI, va continua să scruteze bolta cerească pentru o bună parte a anului 2012, ajutând la calibrarea datelor finale, au precizat savanţii de la ESA.


Primele rezultate prezentate în 2011 indică o serie de aglomerări de galaxii îndepărtate. La începutul anului 2013 vor fi publicate primele date despre radiaţia cosmologică, iar rezultatele complete vor fi publicate în 2014.
Invizibilă ochiului uman, această radiaţie, care este detectată în lungimi de undă milimetrice, a fost deja cartografiată de sateliţii Cobe şi Wmap.
Mult mai sensibil, Planck ar trebui, potrivit oamenilor de ştiinţă, să contribuie la departajarea teoriilor concurente referitoare la evenimentele care s-au produs după Big Bang, în urmă cu 13,7 miliarde de ani.


Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”