Şapte exerciţii simple pentru creşterea imediată a stării de fericire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Exerciţii pentru creşterea stării de fericire. FOTO Arhivă

Pentru creşterea stării de bine, cercetătorii recomandă practicarea câtorva activităţi zilnice. Dincolo de o reţetă a fericirii, există metode simple care dau rezultate imediate.

Probabil te-ai confruntat cel puţin de câteva ori în viaţă cu o stare negativă, provocată de frustrări acumulate sau gânduri rele care nu-ţi mai dau pace, scrie lifehack.org. Toate responsabilităţile vieţii de adult pot deveni apăsătoare, îngreunând apariţia stării de bine, chiar şi în momentele în care avem motive să ne bucurăm. Pentru a ne îmbunătăţi starea de spirit, specialiştii recomandă câteva metode care dau rezultate imediate:

Renunţă la a-ţi mai petrece timpul pe internet

Se pare că oamneii au tendinţa de a-şi petrece mult prea mult timp pe internet. Psihologii recomandă renunţarea la acest obicei şi încercarea de a explora lumea reală şi distracţiile în aer liber. Totul trebuie făcut cu moderaţie. Internetul îi face pe oameni să-şi creeze o viaţă în faţa ecranului, uitând să trăiască în mod real. În acest fel apar depresiile şi tulburările de anxietate.

Ia-ţi o zi liberă de la serviciu

Anularea planurilor vă oferă un sentiment instant de bucurie, la fel cum un lucru pe care nu aveaţi voie să-l faceţi vă creează interes. În zilele în care vreţi să vă creşteţi nivelul de bucurie, cereţi o zi liberă de la serviciu şi faceţi exact ce vă place, fără să ţineţi cont de nimeni şi nimic. Iar dacă acest lucru se întâmplă vinerea, veţi avea parte de un weekend prelungit, ceea ce înseamnă trei zile libere numai pentru voi.

Poartă cele mai frumoase haine

Când ştim că arătăm bine, ne creşte încrederea în noi, lucru care duce la sentimentul de bine. Nu vă păstraţi hainele pentru ocazii speciale şi purtaţi zilnic lucrurile cele mai frumoase pe care le aveţi în garderobă. Dacă vă treziţi din pat pe ultima sută de metri, vă îmbrăcaţi confortabil, fără a vă acorda prea multă atenţie, veţi vedea că şi starea de spirit va avea de suferit. Acordaţi-vă atenţia necesară pentru a vă creşte starea de bine.

Dansează

A fost dovedit ştiinţific faptul că dansul stimulează starea de spirit si sănătate mintală. Nici măcar nu contează dacă eşti bun sau nu la asta. Mişcarea pe ritmurile muzicii este o activitate care oferă o stare de bine celor mai mulţi oameni, pe lista beneficiilor putându-se adăuga şi menţinerea formei fizice.

Zâmbeşte

Practicarea zâmbetului în faţa unei oglinzi este o modalitate foarte bună de a-ţi creşte starea de bine şi încrederea în sine. Găseşte-ţi zilnic timp şi practică-ţi zâmbetul în oglidă, gest susţinut de un discurs laudativ. Nu trebuie să te gândeşti că acest gest este lipsit de modestie, atâta timp cât îţi creşte încrederea şi starea de fericire.

Sună-ţi părinţii

Nu trebuie să aveţi cea mai lungă conversaţie din lume, dar o discuţie cu părinţii, fraţii, prietenii apropiaţii şi alte persoane dragi este un mod simplu care schimbă starea de spirit în bine. Dacă nu aveţi timp, încercaţi să faceţi acest lucru atunci când sunteţi în drum spre serviciu, la cumpărături sau în parc cu cei mici.

Cântă

Fie că eşti în duş, maşină sau în altă parte în care alte persoane nu vor fi deranjate, cântă cât te ţin puterile. Fredonează melodii vesele, iar acest lucru îţi va îmbunătăţi instant starea de spirit. Totuşi, ai grijă să nu te înregistrezi, ca să nu obţii efectul invers.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani