Sacrificii făcute în numele frumuseţii: şi-a scos buricul, şi-a despicat limba şi şi-a ascuţit urechile FOTO VIDEO
0O tânără în vârstă de 26 de ani din Marea Britanie şi-a atins idealul de frumuseţe după ce a apelat la o serie de transformări îndrăzneţe. Printre altele, femeia şi-a despicat limba, şi-a scos buricul şi şi-a tatuat ambii globi oculari.
Grace Neutral a devenit o adevărată senzaţie pe reţelele sociale graţie înfăţişării sale inedite. Tânăra, acum în vârstă de 26 de ani, a început să îşi modifice trupul de când avea 21 de ani, din dorinţa de a a se adapta propriei definiţii a frumuseţii.
Grace, o singuratică în copilărie, spune că modificările corporale extreme la care s-a supus o ajută să reflecte în exterior felul în care îi arată sufletul. „Dintotdeuna m-am simţit un paria. Abia acum mă simt eu cu adevărat“, spune aceasta.
Pentru a ajunge în acest punct, Grace şi-a operat forma urechilor, având acum urechi ascuţite şi cu lobul foarte îngust, şi-a tatuat o mare parte din corp şi şi-a scos buricul, pentru ca abdomenul ei să fie neted, apoi şi-a tatuat mov ambii globi oculari, schimbare în urma căreia putea să orbească. În plus, şi-a marcat chipul cu modele obţinute prin decuparea unor porţiuni de piele, care mai apoi s-au cicatrizat, şi şi-a găurit nările.
Prima intervenţie făcută de britanică a fost însă cea de bifurcare a limbii. „După operaţie, a trebuit practic să învăţ din nou să vorbesc. Recuperarea a fost foarte dureroasă, dar a meritat. Pot controla ambele părţi ale limbii individual şi pot apuca lucruri cu ele, mă pot juca. Este cel mai distractiv lucru“, mărturiseşte Grace.
Admiraţia de care se bucură în mediul online a propulsat-o în lumea modei. Femeia a defilat anul trecut pentru designerul Ashley Williams în cadrul Săptămânii Modei de la Londra. În plus, a colaborat cu brandul de haine Motel pentru mai multe modele de rochii mulate.