Reuşită individuală versus reuşita în echipă. Coachingul, între soluţie şi controversă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contribuitor activ la reinventarea leadershipului în Romania şi la construirea de culturi organizaţionale, Rodica Obancea explică rolul coachingului şi cum pot încuraja managerii colaborarea şi spiritul de echipă al angajaţilor.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul Live

Coachingul de echipă este un domeniu relativ tânăr şi aflat în prezent în plină fază de dezvoltare. Deşi multe companii au oameni specializaţi în recrutare, multe uită de importanţa vintegrării şi motivării acestora. Pe parcurs multe dintre companii se lovesc de problema lipsei de colaborare a angajaţilor şi a inexistenţei spiritului de echipă, lucruri care duc la scăderea performanţei. 

Rodica Obancea activează de peste zece ani, având o practică de câteva mii de ore în care a antrenat lideri de organiazaţii şi echipe de conducere din industrii diferite; a derulat proiecte de coaching atât în mediul corporatist, dar şi în companii antreprenoriale româneşti. 

„Cred că atunci când un lider poate împărtaşi o viziune cu echipa lui sau ei, când se angajează împreună cu ei la punerea în practică, energizează schimbarea – restul este doar un proces de învăţare şi transformare. Am încredere în capacitatea de metamorfoză a liderilor, echipelor şi organizaţiilor pentru a genera schimbări în profunzime. Am încredere în potenţialul lor de a-şi extinde continuu capacitatea de a crea rezultatele pe care ei le doresc cu adevărat”, spune Rodica Obancea.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne