Răbdarea este răsplătită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii care sunt dispuşi să aştepte au parte de recompense din partea vieţii. La această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Hamburg, Germania, care au făcut un studiu pe această temă, relevă „The Daily Telegraph“.

Experţii susţin că au descoperit un circuit la nivelul creierului ce transmite comenzi pentru a întârzia „tendinţa" oamenilor de a căuta o satisfacţie imediată.

Fiecare om, afirmă specialiştii, are capacitatea de a rezista tentaţiei dată de o recompensă imediată şi poate fi dispus să aştepte luni, dacă nu chiar ani, pentru o răsplată regească. „În mod normal, oamenii preferă să aibă parte de o recompensă consistentă în locul uneia care vine rapid, dar este foarte mică", a declarat doctorul Jan Peters, de la Centrul Medical al Universităţii din Hamburg. „Totuşi, trebuie să recunoaştem că această situaţie se poate schimba atunci când recompensa întârzie multă vreme", a adăugat acesta.

Pentru acest studiu, cercetătorii au făcut o serie de teste prin care au măsurat activitatea cerebrală atât în cazul participanţilor care au optat pentru recompense imediate, cât şi în cazul celor dispuşi să aştepte.

Experţii au descoperit că oamenii asociază răsplata cu o anumită importanţă în funcţie de momentul în care aceasta vine. „Rezultatele noastre arată că faptul că ne imaginăm viitorul în roz duce la diminuarea alegerilor impulsive", a explicat doctorul Jan Peters.

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete