Pubertatea precoce scurtează copilăria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii care intră la pubertate devreme sar peste etape esențiale dezvoltării lor

În ziua de azi, semnele pubertăţii apar mult mai devreme decât în trecut, în multe cazuri încă de la vârsta de 6 ani. Medicii susţin că această maturizare prematură le pune copiilor sănătatea în pericol.

Cristina Iacob (35 de ani), mama unui băiat de 10 ani din Bucureşti, spune că a observat că fiul ei are alte preocupări decât colegii săi de clasă. Radu este interesat la această vârstă mai mult de fetele din jurul lui decât de orice altceva. „Îmi vorbeşte despre ce fete îi plac, de ce le place şi are deja o mulţime de probleme legate de relaţile cu ele. Nu-mi vine să cred. Noi nu aveam astfel de preocupări la vârsta lui", mărturiseşte Cristina.

În secolul vitezei, copiii cresc mai repede
„La fete, în special, întâlnim tot mai multe cazuri de activare prematură a gonadelor (glandelor sexuale), uneori şi la vârsta de cinci-şase ani. Şi vârsta de apariţie a primei menstruaţii a scăzut de la 12 la 10-11 ani", spune medicul primar endocrinolog Luiza Vitan.
De asemenea, un studiu recent efectuat de medicii din cadrul Academiei Americane de Pediatrie arată că şi băieţii se maturizează mai repede decât în trecut, primele semne putând apărea chiar de la vârsta de 6 ani.
Conform studiului, primul de acest gen întocmit în SUA şi care a inclus 4.000 de băieţi din 41 de state americane, primele semne ale pubertăţii apar la 6 ani la 9% din băieţii albi, la 20% la băieţii de culoare şi 7 % la cei hispanici. Cercetătorii spun că băieţii intră la pubertate cu până la doi ani mai repede decât au făcut-o taţii lor, iar tendinţa este una mondială. Specialiştii numesc acest proces pubertate precoce, ceea ce înseamnă că fenomenele normale de sexualizare hormonală apar mai devreme cu cel puţin doi ani faţă de vârsta obişnuită (10-12 ani la fete şi 12- 14 ani la băieţi).

Alimentația, principalul vinovat
În ceea ce priveşte apariţia pubertăţii precoce, o posibilă cauză este legată de alimentaţie, mai ales de consumul de carne provenită din crescătorii industriale, unde animalele sunt stimulate cu hormoni de creştere.

„O sursă de hormoni estrogeni o poate reprezenta şi carnea, în special cea de pui. Dacă aceşti hormoni ajung în mod constant în organism, ei pot activa prematur gonadele", spune endocrinologul Luiza Vitan. De asemenea, contactul cu substanţe chimice poate favoriza apariţia pubertăţii precoce. Este vorba despre fenoli, ftalaţi sau fitoestroegeni, care sunt conţinuţi de unele creme, şampoane, oje sau de materiale plastice. „Existenţa unor tumori la nivel hipotalomo-hipofizar sau a unor tumori craniene poate face chiar ca pubertatea să se instaleze de la vârste şi mai mici", explică medicul endocrinolog Adrian Comănici.
În unele cazuri, există o mare discrepanţă între aspectul fiziologic şi cel psihologic al copilului. Exemplul negativ al părinţilor poate sta la baza unui comportament care nu este specific vârstei.

Educația are un rol important

„Am lucrat cu o serie de copii din medii defavorizate, care nu aveau acces la educaţie şi igienă, şi a căror dezinhibiţie sexuală ar fi făcut să roşească şi un adult. Comportamentul şi preocupările lor nu era deloc în concordanţă cu vârsta lor. Ei proveneau din familii dezorganizate, ai căror părinţi se ocupau cu traficul sau consumul de substanţe ilegale", spune psihologul Keren Rosner.

Sănătatea copiilor, în pericol

Medicii atrag atenţia că scăderea vârstei la care copiii intră la pubertate nu este deloc în beneficiul lor. Din contră. „Ritmul de creştere se opreşte în cazul unui copil care a intrat la pubertate înainte de vreme, pentru că hormonii sexuali duc la închiderea cartilajelor articulare", spune dr. Adrian Comănici.
De asemenea, în cazul fetelor, creşte riscul de cancer de sân, mai ales la cele care au o predispoziţie genetică pentru această afecţiune. Specialiştii spun că aceşti copii vor avea probleme şi în plan psihologic.
„În cazul pubertăţii precoce, preocupările copilului se vor schimba, ceea ce va îngreuna integrarea sa socială. Aceşti copii vor fi întotdeauna cu un pas înaintea celorlalţi, ceea ce înseamnă că vor fi privaţi de etapele complete ale copilăriei, perioadă de înmagazinare a informaţiilor, a principiilor sau a modelelor de comportament. De fapt, intrând mai repede în viaţă, vor sări fiecare etapă a vieţii", spune psihologul Keren Rosner.

Atenție la simptome!
Pentru a preveni riscurile asociate pubertăţii precoce, specialiştii spun că este foarte important ca părinţii să meargă cu copilul la endocrinolog atunci când observă aceste semne înainte de 8 ani, în cazul fetelor, şi de 9 ani, în cazul băieţilor. Medicii pot prescrie tratamente care blochează secreţia hormonilor sexuali.
De asemenea, părinţii sunt sfătuiţi de psihologi să comunice cu copiii, să păstreze decenţa în preajma lor şi să reprezinte un model pentru aceştia. ;

Mai multe pentru tine:
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar