Psihologia culorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Calde sau reci, culorile îmbunătăţesc starea psihică şi fizică, fiind indicate pentru ameliorarea a peste 300 de afecţiuni

Calde sau reci, culorile îmbunătăţesc starea psihică şi fizică, fiind indicate pentru ameliorarea a peste 300 de afecţiuni.

În ultimii ani, studiile au demonstrat că preferinţa pentru anumite culori denotă caracterul unei persoane, motiv pentru care în SUA există chiar angajatori care îşi supun candidaţii la testul culorilor, denumit Dewey, pentru a descoperi personalitatea noului angajat. Pictorii, designerii, terapeuţii, nutriţioniştii, politicienii sunt doar câteva categorii profesionale care exploatează beneficiile culorilor în activităţile zilnice.

„Numeroase studii arată cum acţionează culorile asupra emoţiilor şi senzaţiilor noastre. Creierul uman poate să asocieze o culoare cu o situaţie, o trăire, o experienţă traumatizantă sau dimpotrivă cu un eveniment festiv - benefic. Culoarea este definită ca reflexie a luminii pe diferite obiecte. Noi percepem de fapt această reflexie. Fizic, fiecare culoare are o anumită lungime de undă. Din punct de vedere al psihicului şi al percepţiei umane, aceste lungimi de undă reprezintă o energie la care fiecare persoană reacţionează diferit", spune Cristina Bălănescu, medic primar de medicină generală cu competenţă în ramuri ale medicinei alternative.

Roşu, asociat cu puterea

În funcţie de senzaţiile pe care le creează, culorile sunt calde (roşu, portocaliu şi galben) şi reci (verde, albastru, violet). Fiecare culoare are o însemnătate aparte. Astfel, culoarea roşie este sinonimul puterii, al pasiunii, al dominării şi simbolizează o mare voinţă. „În decoraţiuni, roşul poate fi relaxant, dar şi excitant. Nu este indicat să se folosească roşu în zugrăvirea pereţilor unui dormitor, deoarece duce la apariţia insomniilor. Dacă doriţi să-l folosiţi pentru a încălzi atmosfera într-o încăpere, optaţi pentru accesorii, tablouri, perne, draperii",  spune medicul. Tot o culoare caldă, portocaliul simbolizează veselia, stimulează ambiţia şi încrederea în sine şi induce o stare de linişte. Este potrivită pentru holuri şi saloane şi ideală pentru lenjerie de pat, dar şi pentru pereţii unui birou. Pentru toate camerele din casă poate fi utilizat fără excepţii galbenul, cea mai strălucitoare culoare din spectru, spun specialiştii, care induce veselie şi bucuria de a trăi, energizează şi dă senzaţia de căldură.

Stări de relaxare

Verdele, una dintre cele trei culori considerate reci, este asociat cu repausul şi relaxarea. Această culoare calmează spiritul, linişteşte atmosfera, de aceea este folosit în şedinţele de hipnoză. Este recomandat în dormitoare, camere de relaxare, spitale sau aziluri. „Anul trecut, am cumpărat un apartament cu două camere, care a necesitat unele îmbunătăţiri. Evident că a trebuit să-l şi zugrăvim. Eu mă gândisem să vopsim pereţii din dormitor în alb, însă soţul meu voia o culoare. Prin urmare, pereţii au fost vopsiţi în verde, culoarea sa preferată. Am observat că mă simt mult mai bine în dormitor decât în sufragerie, unde am optat pentru alb",  recunoaşte Maria Constantin (35 de ani), din Ploieşti.

Specialiştii insistă asupra faptului că beneficiile culorilor asupra noastră ţin de modul cum le percepem. „Simt că albastrul este o culoare special creată pentru mine. De fiecare dată când mă îmbrac în această culoare mă binedispun brusc şi sunt mai încrezătoare în felul cum arăt", spune Cristina Spiridon (29 de ani), din Bucureşti. Din punct de vedere psihologic, albastrul este sinonim cu calmul. Pulsul şi tensiunea scad în timp ce privim culoarea albastră, de aceea reprezintă o bună alegere pentru vopsirea pereţilor din dormitor. Tot pentru pereţii din dormitor este indicat şi violetul, care induce o stare de linişte şi de visare şi este eficient în combaterea insomniei.

Ce culori alungă depresia de toamnă

Toamna, când una din zece persoane este afectată de o formă de depresie, culorile au capacitatea de a alunga această stare. „Toamna sunt indicate: portocaliu, violet, roşu, ruginiu, verde cu nuanţele sale, galben. Este bine să fie evitate hainele negre şi cele roz, deoarece contrastează puternic cu culorile specifice şi pot produce dezechilibre energetice", explică medicul Cristina Bălănescu.

Cum ajută cromoterapia

Peste 300 de afecţiuni pot fi tratate cu ajutorul cromoterapiei (terapia prin culoare). Specialiştii recomandă 15 şedinţe, de preferat consecutive. „ La nivel fizic, roşul ameliorează durerile musculare, tratează  anemia şi frigiditatea, dar agravează hipertensiunea arterială şi insomnia. Portocaliul stimulează respiraţia şi ajută la fixarea calciului în organism, dar agravează bulimia. Galbenul creşte apetitul şi tonusul muscular, combate constipaţia, dar agravează eczemele.

Verdele îmbunătăţeşte funcţia inimii, plămânilor şi ţine sub control hipertensiunea arterială şi astmul. Albastrul este antiseptic, combate obezitatea şi insomnia", explică dr. Bălănescu.

Click pe imagine pentru a mări.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor