Prizonierii modei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

2012 este anul în care, mai mult ca oricând, moda are un cuvânt de spus. Specialiştii în imagine susţin că schimbările nu sunt însă atât de evidente ca în alte domenii, designerii mizând pe influenţele din trecut.

Kurt Anderson, jurnalist la prestigioasa revistă „Vanity Fair", scrie în numărul din luna ianuarie că „stilul s-a blocat pe «repeat», consumând resursele trecutului, în loc să creeze ceva nou". Acesta susţine că, în timp ce tehnologia a evoluat foarte mult, felul în care „arată" lumea este aproape acelaşi ca în urmă cu 20 de ani. Iar lipsa unor schimbări dramatice se vede şi în cultura pop: Madonna a fost înlocuită de Lady Gaga, Mariah Carey de Adele - fără însă a vedea diferenţe esenţiale între acestea -, iar Jay-Z este în continuare Jay-Z.

„Uitaţi-vă la oamenii de pe străzi şi din malluri: jeanşii şi tenişii rămân uniforma standard pentru toate vârstele, la fel cum era şi în 2002 sau în1992. Uitaţi-vă în revistele de modă sau de arhitectură sau ascultaţi 10 cântece lansate de curând. Nimic nu este cu adevărat nou, toate sunt la fel ca în în anii '90 sau 2000.

Nimeni nu are dibăcia şi îndrăzneala de a ridica ştacheta", susţine Kurt Anderson în „Vanity Fair". Explicaţia jurnalistului american pentru această „devoluţie" este faptul că lumea e prea ocupată cu revoluţia tehnologică. „Recesiunea, internetul şi telefoanele cu inteligenţă artificială ne transformă vieţile, visele şi speranţele, aşa că ne agăţăm mai puternic ca niciodată de ceea ce este familiar în materie de stil şi de cultură", explică acesta.

Uniformă: colanţi, jeanşi, tricouri

Are sau nu dreptate? Să închidem ochii şi să facem un exerciţiu de imaginaţie: cum arăta lumea în urmă cu 20 de ani? Nu aveam internet nici acasă, nici la şcoală, şi cu atât mai puţin pe telefonul fix, că de smartphone-uri nu putea fi vorba. În schimb ascultam „Lambada" la Walkman şi orice adolescentă îşi dorea să aibă în garderobă rochia scurtă cu volane făcută celebră de videoclipul melodiei.

La nivelul modei străzii, arată consultantul de imagine Irina Markovits, designerii „inventează" liniile diffusion, cele care recreează spiritul colecţiilor principale pentru bugete mai restrânse, pentru o nişă de consumatori mai tineri. „Anii '90 au fost perioada jeanşilor decoloraţi, prespălaţi şi a celor cu talia foarte joasă, a pantofilor cu talpă groasă, a părului tuns scurt sau a tunsorii lui Jennifer Aniston, a culorilor fluorescente, a androginiei, a piercing-urilor", explică Markovits.

Erau în vogă tricourile şi puloverele largi, lungi, purtate cu colanţi, rochiile cu imprimeuri, jeanşi drepţi. Începuse să prindă şi moda
Disney cu personaje de desene animate imprimate pe tricouri, dar şi stilul punk sau gotic, cu nelipsita geacă de piele. Sună cunoscut? Orice garderobă care se respectă conţine şi azi cel puţin una dintre aceste piese.

„Am o bluză cu imprimeuri, moştenită de la mama pe când eram în generală, adică prin anii '90, când era din nou în vogă. Am purtat-o chiar weekendul trecut în club, la pachet cu nişte jeanşi drepţi, mulaţi, după ce am văzut o bluză asemănătoare într-o revistă de modă. Mai am şi alte piese «bătrâne» pe care le scot de la naftalină ca şi cum ar fi noi şi nimeni nu se uită ciudat la mine. Nu ştiu dacă neapărat moda este aceeaşi, dar, cu siguranţă, într-o anumită măsură revine la ceea ce a fost", este de părere Sanda Mihăilă (34 de ani) din Bucureşti.

Consumerismul, piedică în calea inovaţiei

Specialiştii români în materie de stil sunt de părere că într-adevăr, în industria modei, inovaţiile sunt mai puţin frecvente, liniile exterioare ale siluetelor se schimbă în alt ritm şi, de fapt, sunt reinterpretări ale unor teme sau ale unor croieli din trecut, dar adaptate unor stiluri moderne. Totuşi, acest lucru nu înseamnă că nu există evoluţie sau că moda stagnează.

„Multe dintre inovaţii sunt la nivelul tehnologic, al producerii ţesăturilor. Alte modificări apar prin prisma fenomenului fast-fashion, a consumerismului. În anii '90 nu exista conceptul de «mix&match», nu exista un curent stilistic care să încurajeze asortarea unei piese de designer cu una a unui brand oarecare", mai arată Irina Moskovits.

Un alt motiv care stă în calea unor schimbări spectaculoase în modă este ritmul în care designerii îşi prezintă colecţiile, de patru ori pe an, nu de două ori, aşa cum se obişnuia. Mesajul comercial al unei colecţii lasă astfel ceva mai puţin loc creativităţii şi inovaţiei. În schimb, moda pare să pună mai mult accent pe individualitate, pe eclectism.

„Progresul nu trebuie să însemne neapărat inovaţie radicală, poate fi vorba şi de o nouă perspectivă asupra esteticii, a standardelor de frumuseţe, a ceea ce este adecvat, permis sau în vogă, iar, din punct de vedere stilistic, asta cred că aduce decada anilor 2010", precizează consultantul de imagine şi stil.

De asemenea, ceea ce este cu adevărat diferit de începutul anilor '90 sunt accesoriile, coafurile. Anii '90 au fost o perioadă în care încălţămintea a fost neglijată, iar hainele atrăgeau atenţia asupra abdomenului. Acum, excentricitatea şi senzualitatea încălţămintei feminine vine în completarea pantalonilor până la gleznă, iar machiajul şi coafurile permit să se vadă o frumuseţe naturală, dezinvoltă.

„Cred că avem de-a face cu un nou tip de creativitate, care nu îşi doreşte să inventeze o nouă «roată» stilistică, ci să o îmbunătăţească pe cea existentă - fie că vorbim de stil de viaţă sau de stil vestimentar", conchide Irina Markovits.

"Progresul nu trebuie să însemne neapărat inovaţie radicală, poate fi vorba şi de o nouă perspectivă asupra esteticii.''
Irina Markovits consultant de stil

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate