Printre manechine a inceput sa se poarte creierul
0Chiar daca in Romania ultimilor ani asistam la adevarate explozii de asa-zise manechine, nu orice fata care practica meseria de model poate patrunde in elita internationala a modei, unde castigurile
Chiar daca in Romania ultimilor ani asistam la adevarate explozii de asa-zise manechine, nu orice fata care practica meseria de model poate patrunde in elita internationala a modei, unde castigurile sunt, in multe cazuri, fabuloase. "Se cauta o femeie cu tinuta, impunatoare, inalta de 1,80 m", se pare ca este acum doar un cliseu. Nici macar sclipirea si personalitatea care s-o distinga de celelalte femei frumoase nu mai sunt astazi suficiente. "Accesoriul" decisiv din lumea modei de astazi este, spun specialistii, inteligenta. Un nou "moft" al designerilor, platit asemeni marcilor de lux. Romancele care poseda pretioasa arma castiga afara pana la 25.000 de dolari pe luna. Femeia-snur nu mai e la moda Desigur, inaltimea este o conditie esentiala pentru a fi model. Dincolo de acest lucru si de celelalte criterii bine cunoscute - frumusete, tinuta, masuri, in moda au existat dintotdeauna perioade in care a dominat o anumita tipologie feminina, dictata, de obicei, de centrele care fac legea in moda internationala (Paris, Milano, New York, Londra). In ultima vreme, la fel de puternici ca designerii sunt sefii si stilistii revistelor de specialitate, care au o putere extraordinara in a impune un curent, o idee, bazate pe anumite considerente, care, pana la urma, ajung sa fie acceptate de catre consumatorul final. Pe plan international exista, in acest moment, tendinta de a se reveni la o frumusete relativ clasica sau, in orice caz, avem de-a face cu o distantare destul de clara de tipologia androgina (femeia aceea foarte slaba, fara forme). Aceasta poate fi una dintre explicatiile succesului pe care modelele din Romania il au, in acest moment, pe piata internationala. "Se cere si o doza de ciudat, de sofisticat, dar mai ales o considerabila doza de feminin. De vina se pare ca ar fi tendinta mult prea "gay" in tot ceea ce inseamna moda ultimilor ani", e de parere Liviu Ionescu, seful MIRA, cea mai veche si mai importanta agentie de modeling din Romania. Drumul spre celebritate trece prin Bucuresti Inainte de '89 existau in Romania cateva centre de moda, printre care Apaca (cu un regim de protocol 0), UCECOM, cel de Tricotaje si casa de moda Venus. Cei 25 de prezentatori, modele - cum se numeau atunci, printre care Gianina Stefan (actualmente Janine Stefan Sarbu), Catalin Botezatu si Romanita Ciolcan asigurau cam tot ceea ce insemna prezentari de moda pe vremea comunismului. Imediat dupa '90, Liviu Ionescu, si el fost model in vechea garda, a infiintat prima agentie de modeling din Romania. "Mentalitatea era atat de stramba, incat chiar colegii mei mi-au spus ca sunt nebun cand mi-am deschis o astfel de agentie. Intr-adevar, vreo doi-trei ani abia am supravietuit", povesteste el. Piata a inceput usor, usor sa se inchege, dar si sa cearna, fiindca a fost o perioada in care lumea, parintii si cei care aspirau la deja ravnitul statut de model au fost speriati din cauza structurilor-paravan care, sub pretextul cautarii de modele, trimiteau fetele prin tot felul de locuri dubioase, ca sa danseze, si nu ca sa devina modele, cum se descoperea ulterior. Chiar si astazi, multe agentii continua sa se numeasca "de manechine si fotomodele". "In realitate insa, nu prea se face corect diferentierea. Majoritatea structurilor de modeling din Romania inseamna, de fapt, niste scoli de manechine, ceea ce nu e cazul unei agentii de modeling. Sunt doar cateva agentii serioase la aceasta ora si cele importante sunt concentrate in Bucuresti, unde e nu numai grosul pietei nationale, dar si rampa de lansare pentru piata internationala. Piata in care aceste doua lucruri, scoala si agentia care le recruteaza si apoi le formeaza, sunt foarte distincte. In vreme ce in strainatate ai nevoie de o licenta ca sa poti deschide o astfel de agentie, in Romania cei care se numesc agentie de modele desfasoara o activitate exclusiv didactica, contra unei sume de bani. Cele mai cunoscute agentii din Romania in acest moment sunt MRA (are o baza de date de 10.000 de persoane, din care 300 de fete si de baieti sunt modele destul de cunoscute) si Etiquette Models. Exista si in provincie cateva agentii care au retele de parteneriat cu agentiile locale din zonele importante - Timisoara, Cluj, Iasi si Craiova. Dupa zece ani in acest business, Liviu Ionescu spune ca in Moldova exista cel mai mare izvor de talente si de fete pentru modelingul de elita. O explicatie ar fi ambitia pe care o au fetele care provin dintr-un mediu ceva mai modest. "Sunt foarte muncitoare si isi doresc sa se afirme. Nu se poate face modeling stand numai la Iasi, Targu Mures sau mai stiu eu unde. Daca vrei sa depasesti un anumit nivel, trebuie sa iti desfasori activitatea in Bucuresti", e de parere el. 25.000 de dolari pe luna, la 17 ani Diana Pistalu si Simona Haraga au fost ani de zile varfurile, atat pe podiumurile prezentarilor din Romania, cat si pe cele ale marilor designeri straini. Ambele au prezentat pentru cei mai cunoscuti designeri ai lumii si au castigat suficienti bani cat sa nu mai aiba grija zilei de maine. Pentru ca piata romaneasca este si va fi inca multa vreme de acum incolo destul de saraca, modelele din generatia actuala sunt atat de tinere si, in consecinta, atat de captivate de ceea ce se intampla la Paris sau la Milano, incat abia daca se mai intorc pe acasa. Asa se face ca, la ora actuala, exista cateva modele foarte apreciate in lume, despre care in Romania aproape ca nici nu s-a auzit. Norina Sandra (19 ani), considerata cel mai bun model roman in acest moment, a avut cea mai puternica ascensiune, intr-un timp foarte scurt. A inceput sa lucreze la Paris in luna septembrie, anul trecut. Pana acum a facut un catalog pentru Karl Lagerfeld, a devenit imaginea Trusardi si a castigat peste 100.000 de dolari net. Veronica Pascu (fiica lui Ioan Mircea Pascu) a castigat intr-o singura luna in Japonia 20.000 de dolari net. Florentina Frumosu castiga la 17 ani pana la 25.000 pe luna. La doar 20 de ani, Diana Dondoe, locuieste in propriul ei apartament la Paris, unde lucreaza in special pentru L'Oreal si unde este si studenta. Clara Racz (nascuta in Sighetu Marmatiei) are contracte in Japonia, Taiwan si Coreea de Sud si castiga in jur de 25.000 de dolari lunar. De obicei, se fac publice contractele cu sumele brute, diferenta dintre net si brut fiind considerabila. (La Paris un model ajunge sa ramana cu doar 30% din brut, iar cele care lucreaza la Milano cu 50%). La o singura prezentare in strainatate, un model bun poate castiga pana la cateva mii de dolari, in vreme ce in Romania 100 de dolari pe prezentare este onorariul maxim. Diana Smaranda, Laura Gorun, Catrinel Menghia, Alina Ferenceac sunt alte cateva nume importante si sunt reprezentate de agentia Etiquette. "Aceste fete nu sunt neaparat foarte frumoase. Unele dintre ele sunt chiar banale. Dar lumea aceasta a modei tinde sa devina din ce in ce mai exigenta. Sunt fete superbe, vorbesc despre cele din Romania, care nu au patruns in elita aceasta a modelelor fie poate din lipsa de noroc, fie ca nu au coeficient de inteligenta corespunzator. Iata ca se rastoarna putin sistemul de valori si nu doar criteriile clasice conteaza. Astazi, in moda, se cauta fete inteligente", declara Liviu Ionescu. Ce fac modelele cand "imbatranesc"? Pentru ca varsta "pensionarii" in aceasta meserie este, in cazurile exceptionale, 30 ani (Claudia Schiffer, Cindy Crawford), cele mai realiste dintre fetele care practica modelingul incep sa-si construiasca o a doua cariera inca din perioada in care le e foarte bine ca model. Majoritatea sunt fascinate de cinematografie (mai ales modelele de top din strainatate) sau aspira la o cariera in televiziune (cazul romancelor) - Andreea Raicu (Prima), Monica Barladeanu (B1 TV), Kitty Cepraga (MTV). Altele, si mai pragmatice aleg business-ul. Simona Haraga traieste de peste trei ani la Milano, unde a absolvit recent un MBA, dupa ce a terminat ASE-ul in Romania. Lucreaza in cadrul unei corporatii importante din Milano, in domeniul management medical. Diana Pistalu conduce cu succes propria agentie de modele, pe care si-a deschis-o acum cativa ani la Dusseldorf, impreuna cu logodnicul ei. Dovada ca, in unele cazuri, inteligenta isi spune cuvantul mai ales dupa incheierea carierei de model.