Povestea primei românce care a participat la "Miss Universe". Magda Demetrescu, orfana care i-a cucerit pe americani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magda Demetrescu, Miss România 1929

Reprezentanta ţării noastre i-a impresionat pe americani cu un program de dansuri populare româneşti şi a constatat, cu uimire, că femeile de peste Ocean trăiesc pe picior de egalitate cu bărbaţii.

La începutul lui 1929, cu fix 85 de ani în urmă, se organiza la Bucureşti primul concurs de frumuseţe din istoria României, precedat de următorul anunţ: “Dudue dragă, stimată domnişoară, ursitoarele au fost generoase cu voi. Prindeţi acest moment, vă oferim prilejul. Participaţi la concursul nostru. E o splendidă luptă dată pe judeţe, pe regiuni, pe ţară şi lupta se va da apoi cu frumuseţile de pe întregul glob”.

Regulile concursului erau severe, fiind interzisă participarea femeilor măritate şi a celor cu o moralitate îndoielnică. Chiar şi aşa s-au înscris peste 800 de tinere, din care au fost selectate, pentru faza finală, 72 de concurente. Un juriu avându-l în frunte pe Alexandru Vaida-Voievod, ministrul de interne, a desemnat-o drept cea mai frumoasă femeie din România pe Magda Demetrescu (17 ani), fiica arhitectului Nicolae Demetrescu. Din câte se spune, Magda Demetrescu, care era orfană de ambii părinţi încă de la cinci ani şi se afla în grija unei mătuşi, a leşinat în momentul în care a fost anunţată câştigătoare.  

Guriţa mică şi roşie ca o cireaşă coaptă, un corp minunat, sculptat parcă, în cea mai fină marmoră, un picioruş micuţ şi nervos, braţe pline, de o albeaţă strălucitoare, iată admirabilele elemente ce împodobesc pe aceea care va purta tricolorul frumuseţii române peste Ocean, la concursul internaţional din Galveston. Descrierea Magdei Demetrescu din ziarul “Realitatea ilustrată” (1929)

Câteva luni mai târziu, în iunie 1929, Magda Demtrescu a plecat în Statele Unite ale Americii pentru a reprezenta România la concursul internaţional de frumuseţe de la Galveston. De acolo, „Miss România” trimitea o corespondeţă către ziarul „Dimineaţa”, unde povestea cu lux de amănunte experienţa trăită în ţara tuturor posibilităţilor.

Tânăra româncă constata, înainte de toate, că fetele din America se bucură de o libertate mult mai mare. „Toate americanele erau drăguţe şi nici una n-a venit întovărăşită de mama ei. Pentru că în America există cu totul altă mentalitate decât la noi şi fetele sunt învăţate să ducă o viaţă liberă, să treacă singure prin viaţă şi – poate pentru că educaţia sau teama de legi aspre împiedică pe bărbaţi să aibe atitudini necuviincioase – ele trăiesc pe picior de egalitate cu sexul tare”, scria Magda Demetrescu în articolul intitulat „Cum am concurat la Galveston”.

Americanii, impresionaţi de dansurile populare româneşti

Miss România era de părere că femeile din Statele Unite nu au aceeaşi graţie precum cele din Europa: „Deşi printre concurentele din Statele Unite erau multe mai frumoase decât noi, exista totuşi o deosebire esenţială între felul de a se prezenta al unei europene şi fetele americane. Tradiţia, felul de viaţă, mediul, dau europenelor o distincţiune, un soi de sfială graţioasă, pe care nu o poate compensa drăgălăşenia americanei, obişnuită să calce sigur şi prea bărbăteşte”.

În ceea ce priveşte participarea propriu-zisă la concursul „Miss Universe”, românca nu s-a făcut de râs. La proba artistică, Magda Demetrescu s-a prezentat îmbrăcată în costum naţional şi a pus în scenă un program de dansuri populare româneşti: „În ziua următoare ziarele aveau dări de seamă lungi, care relatau succesul meu şi mă înfăţişau în costumul de dans. Americanilor le-a plăcut foarte mult şi dansul, şi costumul. E neîndoios că de la această dată am devenit mai populară la Galveston”.

Magda Demetrescu s-a clasat pe un onorabil loc 6, dintr-un total de 44 de concurente. Românca de 17 ani a fost premiată cu 100 de dolari şi un ceas de mână.
 

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!