Pompierii australieni, în ipostaze incendiare pentru calendarul caritabil din 2017: ediţia de anul viitor are invitaţi surpriză FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii australieni au realizat deja calendarul sexy pentru anul 2017, acţiune caritabilă pe care au început să o facă în anul 1993. Fondurile strânse din vânzarea calendarului, care îi prezintă pe cei mai arătoşi salvatori în ipostaze provocatoare, sunt destinate ajutorării copiilor de la spitalul de arşi din Westmead, dar şi Fundaţiei Children’s Hospital.

Calendarul pentru 2017, realizat de pompierii australieni, a avut anul acesta o temă înduioşătoare cel puţin pentru doamne şi domnişoare. Alături de bărbaţii bine făcuţi, fotografiaţi la bustul gol, s-au regăsit şi invitaţii speciali ai ediţiei de anul viitor, mai mulţi pui de căţei.

Şedinţa foto pentru calendarul din 2017 a fost realizată pe Coasta de Aur a Australiei. Proiectul a reuşit să strângă din anul 1993, când s-a realizat calendarul pentru prima dată, şi până la ediţia pentru anul 2016, peste 1,3 milioane de dolari.

Protagoniştii calendarului pentru 2017 sunt 14 pompieri cât se poate de adevăraţi, deşi unii ar putea să fie confundaţi cu actori sau manechini, care acceptă să-şi etaleze trupurile musculoase pentru o cauză nobilă, notează Daily Mail.

FOTO Daily Mail

Căţeluşii care apar anul acesta alături de pompieri nu au stăpân, fiind împrumutaţi pentru şedinţa foto de un adăpost pentru animale, aşa că doritorii pot solicita să îi adopte. Un calendar pentru 2017 va costa 17 dolari.

FOTO Daily Mail

FOTODaily Mail

FOTO Daily Mail

FOTO Daily Mail

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete