Plictiseala chiar ucide

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monotonia antrenează obiceiuri nesănătoase

Persoanele care duc un stil de viaţă plictisitor mor mai tinere decât cele care sunt antrenate în tot soiul de activităţi interesante, arată un studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Colegiul  de Epidemiologie şi Sănătate Publică din cadrul Universităţii din Londra.

Cercetătorii susţin că cei care se plâng de monotonie au cu 2,5 mai multe şanse să sufere infarcturi sau boli de inimă ce conduc la deces decât cei care se simt împliniţi, informează cotidianul „The Daily Mail".

Concluzia lor vine după ce, timp de 25 de ani, au supravegheat starea de sănătate a peste 7.000 de funcţionari. Astfel, circa 40% din cei care
s-au declarat plictisiţi la începutul studiului au şi decedat până când cercetarea a fost finalizată. Asta pentru că, de regulă, nefericirea antrenează obiceiuri nesănătoase precum fumatul sau consumul de alcool, factori care reduc speranţa de viaţă.

„Persoanele cu slujbe plictisitoare trebuie să găsească în afara orelor de lucru hobby-uri care să le scoată din starea de monotonie, şi nu să se complacă în a consuma alcool pentru a-şi «stinge» supărările", consideră coordonatorul studiului, Martin Shipley.

Psihologul Graham Price consideră că „cei care nu pot vedea lucrurile decât în negru şi gri trebuie să se concentreze asupra persoanelor din jur. În loc să se gândească întruna la viaţa lor şi la cât de nefericiţi sunt, să se concentreze asupra modului în care-şi pot ajuta familia, prietenii, colegii şi chiar şeful".

Unul din zece participanţi la acest studiu a spus că s-a simţit plictisit în ultima lună, femeile fiind afectate de monotonie de două ori mai mult decât bărbaţii.

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete