Pe ce a cheltuit un bărbat 6 milioane de dolari pentru a le mulţumi celor care i-au salvat câinele de la moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lui Scout nu i se dădea nicio şansă de supravieţuire FOTO Captură Video Weather Tech

Stăpânul unui câine a fost atât de recunoscutător universităţii veterinare care i-a salvat animalul bolnav încât a recompensat-o cu o reclamă de 6 milioane de euro care va fi difuzată în timpul celui mai mare eveniment sportiv din SUA, Super Bowl 2020.

În vara anului trecut, David MacNeil a aflat că Scout, golden-retriever-ul său în vârstă de şapte ani, a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer în pereţii vaselor de sânge, notează The Independent.

Pronosticul veterinarilor a fost sumbru: Scout avea o şansă de supravieţuire de 1% şi o lună de trăit. „Se afla în camera aia mică, stând în colţ... se uita la mine şi dădea din coadă. Am decis să nu îl eutanasiez, nici nu putea fi vorba de aşa ceva“, a declarat MacNeil pentru WMTV.

În cele din urmă, Scout a fost adus la Universitatea Wisconsin-Madison (UWM) unde a fost supus unui tratament cu chimoterapie şi radiaţii, iar o lună mai târziu, veterinarii au raportat că tumoarea lui Scout se micşorase cu 78%, apoi la 90%. În prezent, căţelul este complet vindecat. 

Pentru a le mulţumi experţilor de la Universitatea Wisconsin-Madison, David MacNeil a făcut o reclamă de 30 de secunde, sponsorizată de compania pe care o deţine. Intitulată „Lucky Dog/Câinele norocos“, reclama va fi difuzată într-o pauză a campionatului SuperBowl, de pe 2 februarie, ceea ce l-a costat 6 milioane de dolari. Este cunoscut faptul că Super Bowl este evenimentul cu cel mai scump minut de publicitate din lume, anul trecut atingând şi fabuloasa sumă de 10 milioane de dolari. Asta pentru că are şi cea mai mare audienţă, în 2019 fiind estimată la peste 100 de milioane de telespectatori. 

„Bună, sunt Scout şi sunt un câine norocos“, este fraza cu care începe spotul. „Şi nu doar pentru că am găsit un băţ cool, ci pentru că sunt un supravieţuitor al cancerului, am avut o tumoare pe inimă şi doar 1% şansa de supravieţuire“.  

La final, Scout este arătat mergând pe holurile clinicii veterinare alături de unii dintre experţii care i-au salvat viaţa.

Telespectatorii sunt încurajaţi să doneze pentru cercetări print-un link aflat pe site-ul companiei lui MacNeil. „Cercetările lor au potenţialul de a salva vieţile a milioane de animale de companie“. 

David MacNeil a declarat că a creat reclama pentru a atrage atenţia şi sorijin financiar pentru incredibilele cercetări şi tratamente inovatoare care sunt dezvoltate la Universitatea de Medicină Veterinară din Wisconsin. „Am vrut să folosim cea mai mare scenă posibilă pentru a sublinia povestea lui Scout şi aceste descoperiri uimitoare, care nu sunt limitate doar la câini şi pisici. Aceste cercetări vor ajuta deopotrivă şi la perfecţionarea tratamentelor împotriva cancerului pentru oameni, aşa că există potenţialul de a salva milioane de vieţi din toate speciile“, a adăugat MacNeil.

Super Bowl va avea loc pe stadionul Hard Rock din Miami, pe 2 februarie 2020, iar cântăreţele Jennifer Lopez şi Shakira vor fi protagonistele show-ului din pauza finalei.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete