Originalul îşi pierde elanul
0În era cumpărăturilor de chilipiruri în magazine virtuale, tot mai mulţi vorbesc despre „îmbătrânirea“ unei mode, vintage-ul, şi despre piesele „unicat“ fabricate în sute de exemplare.
Cât de mult poţi să te mai bucuri de originalitatea obiectelor de decoraţiuni sau de amenajare câtă vreme piese altădată apreciate pentru unicitatea lor au început să se poarte prin case întocmai ca uniformele şcolare prin curtea şcolii?
Popularitatea obiectelor de manufactură care nu se găsesc în două exemplare identice a atins cote atât de mari încât designerii şi consumatorii deopotrivă se întreabă dacă mai merită să alergi după originalitate câtă vreme „originalitatea" se produce în serie.
Promovate şi exploatate pe mii de site-uri, obiectele din categoria unic (vintage, handmade etc.) îşi pierd din farmec, scrie cotidianul „The New York Times" într-un articol recent despre „ieşirea din modă a originalului".
Cât de multă originalitate e prea multă şi ce a dus la devalorizarea pieselor vintage sau de artizanat? Sunt întrebările pe care le ridică „The New York Times" într-o perioadă în care la târgurile de mobilă reflectoarele stau pe mobilierul tratat ca să arate „învechit" şi pe decoraţiunile „făcute de mână" produse de mari retaileri.
Arta din „uzină"
Designerii cred că shoppingul de decoraţiuni cu poveste, care poartă patina timpului, şi-a pierdut farmecul în ani, cel mai acut odată cu explozia de bloguri de pe care cumperi fără să simţi, fără să pipăi, fără să miroşi obiectele cu parfum de epocă. „Se aruncă prea uşor cu «vintage» pe piaţă, obiectele sunt catalogate adesea ca fiind originale, deşi nu sunt, poate, decât nişte copii", spune Vanessa Holden, director de creaţie West Elm (retailer de mobilă ce colaborează cu artizani), citată de „The New York Times".
Meşterul popular Jason Lewis a creat în ultimii doi ani, între altele, o colecţie de 200 de mese din lemn de nuc. Compania la care lucrează - CB2 (firmă specializată pe producţia de vintage-uri) - le vinde cu 400 de dolari bucata, adică de două ori mai scump decât cerea Lewis pe vremea când lucra în buticul lui din Chicago. „Mă simt ca un angajat de la uzina Ford dând, zilnic, 1.200 de găuri în lemn", declară bărbatul pentru care, chiar dacă îi aduce venituri mai mari, arta sa nu mai e decât un business.
Oamenii s-au orientat către obiecte autentice de la începutul anilor 2000, e de părere designerul Maxwell Gillingham-Ryan, când „piesele perfecte şi strălucitoare îşi trăiau ultimii ani". Moda vintage poate că şi-a mai pierdut din vervă odată cu intrarea în joc a producătorilor de mobilier, dar cu siguranţă nu va dispărea peste noapte, conchide designerul.