Oasele Sfântului Ioan Botezătorul, în Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fragmentele osoase descoperite la Sveti Ivan, Bulgaria, datează din secolul I e.n.

Şase fragmente osoase au fost găsite în Bulgaria, iar cercetătorii cred că ele aparţin Sf. Ioan.

Câteva relicve, printre care se află un molar şi un fragment de craniu, ar aparţine lui Ioan Botezătorul, susţin cercetătorii bulgari care au făcut această descoperire în iulie 2010, între ruinele unei biserici medievale de pe Insula Sveti Ivan (Sfântul Ioan), aflată în apropiere de oraşul Sozopol de pe ţărmul Mării Negre. Cercetătorii de la Universitatea Oxford şi cei de la Universitatea Copenhaga i-au ajutat recent pe arheologii bulgari să vadă dacă într-adevăr fragmentele osoase aparţin Sfântului Ioan Botezătorul.

Scepticism

Cercetătorii britanici au folosit datarea cu carbon, metodă care permite  precizarea perioadei în care a trăit persoana respectivă, dar nu şi identitatea sa, şi au analizat un os de la încheietura mâinii. Savanţii au ajuns la concluzia că fragmentul datează din secolul I e.n., când ar fi trăit Ioan Botezătorul, conform Reuters. În schimb, cercetătorii de la Universitatea Copenhaga au alcătuit codul genetic complet (ADN) pentru trei dintre oasele descoperite. Testele genetice efectuate au arătat că oasele provin de la aceeaşi persoană: un bărbat care s-a născut cel mai probabil în Orientul Mijlociu.

„Ca să fiu sincer, atunci când am auzit prima oară această poveste, în 2010, am crezut că era o glumă. Sunt mult mai puţin sceptic acum decât eram la început. Cred că posibilitatea ca lucrurile să fie aşa este mai mare. Însă mi-ar plăcea să aflu mai multe", a declarat Tom Higham, cercetător la Radiocarbon Accelerator Unite din cadrul Universităţii Oxford, unul dintre laboratoare de top din lume în privinţa testelor de datare cu carbon a descoperirilor arheologice.

Confirmare

George Kazan, profesor la catedra de arheologie la Universitatea Oxford, consideră că există anumite dovezi istorice care sprijină afirmaţia potrivit căreia rămăşiţele de pe Insula Sveti Ivan ar putea fi autentice. Printre aceste dovezi se numără o cutie mică din cenuşă vulcanică consolidată, ce a fost descoperită lângă cele şase oase şi pe care apar scrise în greaca veche numele Sfântului Ioan Botezătorul şi data calendaristică ce corespunde sărbătorii religioase asociate acestui sfânt creştin.

"Sunt mult mai puţin sceptic acum decât eram la început. Cred că posibilitatea ca rămăşiţele să fie ale lui Ioan Botezătorul este mai mare.''
Tom Higham cercetător, Universitatea Oxford

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete