O supravieţuitoare a Holocaustului, de origine română, a adoptat nepotul unui fost comandant nazist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O supravieţuitoare a lagărului de la Auschwitz, născută în România, a decis să adopte nepotul unui fost comandant nazist, responsabil de uciderea a peste un milion de evrei, scrie „Daily Mail”.

La mai bine de 70 de ani după ce naziştii au torturat-o şi i-au ucis părinţii, Eva Mozes Kor, originară din România, a avut puterea să treacă peste amintirile oribile din lagărul de exterminare de la Auschwitz şi l-a adoptat pe nepotul comandatului SS Rudolf Hoess, Rainer.

Acesta, în vârstă de 49 de ani, i-a trimis un e-mail evreicei de origine română, stabilită acum în Statele Unite, în care şi-a cerut iertare pentru suferinţa provocată de către bunicul său.

„Am 49 de ani, sunt tatăl a patru copii şi bunicul altor doi micuţi. Lupt în prezent împotriva rasismului şi antisemitismului în Europa, iar acum şi în Statele Unite”, a spus Rainer Hoess.

Nepotul temutului ofiţer SS a întrebat-o pe Eva Mozes Kor dacă ar fi de acord să îi devină bunică adoptivă, iar răspunsul nu a întârziat să apară.

„Sunt fericită şi mândră să fiu bunica lui, îl admir. Are nevoie de dragostea unei familii pe care nu a avut-o niciodată”, a spus supravieţuitoarea Holocaustului.

Pe când avea doar 10 ani, Eva Mozes Kor a fost luată împreună cu familia ei de către nazişti şi trimisă cu un tren în lagărul de concentrare Auschwitz. Aici, a fost supusă mai multor experimente diabolice realizate de doctorul Josef Mengele, supranumit „Îngerul morţii”. 

„Când am ajuns la Auschwitz am cerut să ni se dea puţină apă. Am primit în schimb numai ordine în limba germană. M-am uitat în jur şi am observat cum tatăl meu şi alte două surori mai mari dispar în mulţime. Mă ţineam de mama mea şi speram că va putea să ne protejeze”, rememorează Eva Mozes Kor momentele din lagărul de concetrare.

În pofida numeroaselor suferinţe care au urmat, Eva Mozes, alături de una dintre surori, au reuşit să scape în anul 1945, moment în care mii de evrei au fost eliberaţi de armata sovietică.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein