O companie aeriană testează clanţa anti-COVID-19, care se acţionează cu cotul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mânerele uşilor de la toaletele avioanelor erau pe cât posibil evitate şi înainte de pademie, iar situaţia actuală nu a făcut decât să înrăutăţească situaţia. Acum, o companie aeriană din Japonia, All Nippon Airways (ANA) încearcă să simplifice accesul în toalete, cu ajutorul unei clanţe care poate fi acţionată cu cotul.

Noua clanţă este pentru moment testată pe aeroportul Haneda din Tokyo, iar ANA urmează să decidă dacă va lansa sistemul. Un purtător de cuvânt al companiei a spus că acest model este „abia la începutul fazei de testare“, informează BBC, citat de digi24.ro. 

Clanţa pentru cot a fost testată prima dată pe aeroportul Haneda în luna iunie. Mecanismul este compus din două piese. Un zăvor, care poate fi acţionat cu cotul din interiorul cabinei, şi un mâner, prin care uşa poate fi împinsă, tot cu cotul.

Un purtător de cuvânt al ANA a declarat pentru BBC că o parte din avioanele sale au fost deja dotate cu comenzi cu senzori în bai. Acum, operatorul aerian a vrut să facă posibilă şi ieşirea din baie mai simplă.

Iniţial, ANA a testat varianta deschiderii uşii cu piciorul, însă a renunţat la idee din motive de siguraţă, pentru că pasagerii riscau să-şi piardă echilibrul sau să cadă în caz de turbulenţe.

Nu se ştie cu exactitate dacă mânerul pentru cot ar îndeplini standardele şi regulamentele industriei, în cazul în care s-ar dori adoptarea lui.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort