„Nunta de oţel”: 60 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un chef cu două stele Michelin, 200 de valeţi, un elicopter folosit doar pentru poze şi un cost final de aproape 60 de milioane de euro, aşa s-ar traduce nunta nepoatei miliardarului indian Lakshmi Mittal, potrivit „Daily Mail”.

Familia care deţine cea mai mare companie producătoare de oţel din lume, Arcelor Mittal, este una dintre cele mai bogate din lume, aşa că o nuntă marca Mittal nu avea cum să treacă neobservată. 

Nepoata miliardarului s-a căsătorit luna aceasta în cadrul unei petreceri care a durat trei zile, în Barcelona. Nunta de peste 59 de milioane de euro a început pe 5 decembrie şi s-a terminat pe 7 decembrie, timp în care cei 500 de invitaţi au avut timp de cumpărături, plimbări şi petreceri.

Shristi Mittal (26 de ani), fiica lui Pramod Mittal, fratele lui Lakshmi, s-a căsătorit cu bancherul Gulraj Behl (36 de ani) în interiorul muzeului naţional de artă catalană, închis publicului special pentru această ocazie. Mirii au sosit călare la nuntă, unde au predominat ceremoniile hinduse, dar şi de influenţă vestică.

Mirele a sosit pe cal la nunta care a avut loc la Muzeul Naţional de Artă Catalană din Barcelona

Familia a închiriat un elicopter care a survolat deasupra oraşului pentru a face fotografii pe parcursul evenimentului, în timp ce bucătarii-şefi au fost aduşi din India şi Thailanda pentru a servi sutele de invitaţi. Şampania Dom Perignon a curs timp de trei zile, iar tortul de nuntă a avut 60 de kilograme.

O parte din invitaţii masculini la nunta în valoare de 60 de milioane de dolari

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle