Nemo, câinele familiei Macron, vedeta unui videoclip emoţionant contra abandonului animalelor VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nemo

Unul din câinii ce aparţin familiei Macron apare într-un videoclip publicat pe reţelele de socializare pentru a atrage atenţia faţă de problema abandonului animalelor, dar şi pentru a promova adopţia

Cu nasul în sus, însoţitorul patruped al cuplului prezidenţial latră în scurtul videoclip pentru a depune mărturie, cu ajutorul subtitrărilor, cu privire la soarta lui de câine abandonat înainte de a fi adoptat în 2017 dintr-un adăpost din regiunea pariziană.

„Povestea mea începe cu un abandon (...) La fel ca mine, 100.000 de animale sunt abandonate în fiecare an" în Franţa, arată el în această înregistrare video publicată pe conturile de socializare ale preşedintelui Emmanuel Macron de pe InstagramSnapchatTiktok şi Facebook.

„Deci, de Crăciun, adoptaţi-i. Dar adoptaţi conştient", continuă mesajul.

Textul specifică faptul că un „plan de acţiune va fi implementat" pentru promovarea adopţiilor, căruia îi vor fi alocate 20 de milioane de euro prin planul de redresare, relatează Agerpres.

„Maltratarea va fi mult mai aspru pedepsită", a indicat el.

View this post on Instagram A post shared by Emmanuel Macron (@emmanuelmacron)



„Pentru că animalul vostru de companie face parte din familia voastră. El mizează pe voi", se arată în încheierea înregistrării video.

În ianuarie, Parlamentul urmează să dezbată un proiect de lege pentru combaterea maltratării animalelor, care vizează „îmbunătăţirea condiţiilor pentru animalele de companie şi cabaline", cu precădere prin crearea unui certificat de conştientizare pentru toate achiziţiile unui animal.

Încrucişare între rasele Labrador şi Retriever-Griffon, Nemo apare frecvent alături de Emmanuel Macron, în special în timpul vizitelor liderilor străini.

Mai multe pentru tine:
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă