Motivele psihologice din spatele întârzierilor repetate: de ce unele persoane nu pot fi punctuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Motivele psihologice pentru care unii oameni nu pot fi punctuali. FOTO Arhivă

Psihologii explică motivul pentru care mulţi oameni se confruntă cu întârzierile repetate. Dincolo de gestionarea incorectă a timpului se ascund procese psihologice care îi împiedică să fie punctuali.

Există unele persoane care, indiferent câte alarme îşi setează, întotdeauna ajung la întâlniri cu întârziere. Dacă nu eşti una dintre acestea, imposibil să nu ai în grupul de prieteni pe cineva care să se potrivească descrierii, scrie independent.co.uk. Oricât de mult ar încerca, întotdeauna ajung cu o întârziere de cel puţin 15 minute. Plecând de la acest aspect, cercetătorii au încercat să afle ce se întâmplă din punct de vedere psihologic cu oamenii care niciodată nu reuşesc să fie punctuali.

Potrivit psihologului Alfie Kohn, pe lângă simţul scăzut al punctualităţii, în spatele gestionării defectuoase a timpului, se mai ascund câteva cauze psihologice, nevoia de atenţie fiind unul dintre acestea.

Gestionarea incorectă a timpului, doar unul din motivele lipsei de punctualitate

Un studiu din 2016 al Universităţii din Washington a analizat ce se află în spatele lipsei punctualităţii. În cadrul unui experiment, cercetătorii au dat subiecţilor un timp prestabilit pentru a finaliza o sarcină, aceştia având posibilitatea să verifice ceasul oricând doresc. Au primit activităţi care să îi facă să uite de faptul că au un termen limită la dispoziţie, rezultatele arătând că unii oameni chiar au o problemă în ceea ce priveşte gestionarea timpului.

Potrivit lui Susan Krauss Whitbourne, profesor de ştiinţe psihologice şi neurologice la Universitatea din Massachusetts Amherst, oamenii care sunt capabili să se încadreze în timp sunt cei care au capacitatea de a-şi gestiona propriile obiceiuri, fără a se lăsa prinşi în capcana timpului.

Ca soluţie, peroanele care nu pot estima corect timpul de care au nevoie, pot folosi diferite aplicaţii, cum ar fi Google Maps. Totuşi, lipsa autodisciplinei îi poate face să rămână la o conversaţie cu vecinul sau o mică abatere de drum care să ducă la acelaşi rezultat.

Întârzierea, ca formă de autopedepsire

Whitbourne vorbeşte despre posibilia întârziere voluntară a oamenilor care aleg să facă acest lucru ca o formă de autopedepsire, simţindu-se vinovaţi pentru că participă la un anumit eveniment. De asemenea, poate fi vorba şi de lipsa de autocontrol, unii oameni nereuşind să se despartă de obiceiuri pecum statul pe reţelele sociale sau orice alte lucruri care creează dependenţă.

Întârzierile „programate“

Psihologul Adorée Durayappah-Harrison a explicat pentru „Psychology Today“ că unii oameni pot întârzia în mod voit. Pur şi simplu aleg să ajungă târziu. Fie că le place să atragă atenţia şi să-şi facă o intrare spectaculoasă sau pur şi simplu nu vor să fie ei cei care aşteaptă sosirea tuturor invitaţilor, unii oameni aleg să întârzie. 

Mai multe pentru tine:
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie