Moment emoţionant: Un pui de elefant lovit de motocicletă, readus la viaţă după ce a fost resuscitat VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un pui de elefant care a fost lovit de o motocicletă în timp ce traversa un drum din Thailanda a fost salvat de la moarte de un angajat al serviciilor de urgenţe medicale, aflat în afara programului de serviciu. Imagini cu momentul emoţionant a făcut înconjurul lumii.

Mana Srivate a folosit de zeci de ori tehnicile de resuscitare cardio-pulmonară de-a lungul carierei sale, însă niciodată pe un elefant. Nu a stat însă pe gânduri atunci când a găsit animalul prăbuşit în mijlocul unui drum.

Puiul de elefant încerca să traverseze un drum alături de un grup de alte pachiderme în provincia Chanthaburi din estul Thailandei în momentul în care a fost lovit de un motociclist.

În înregistrarea video Mana Srivate şi colegii lui au putut fi văzuţi în timp ce acordau tratament medical şi conducătorului motocicletei, care a supravieţuit acelui accident fără să sufere răni grave, transmite Agerpres.

Mana Srivate, care lucrează pentru serviciile de urgenţe de 26 de ani, a dezvăluit că ajuns la locul producerii acelui accident duminică seară, în timp ce se afla în afara programului său de lucru.

După ce puiul de elefant s-a ridicat în picioare, el a fost transportat mai întâi într-un alt loc pentru a primi tratament mai amănunţit, iar în cele din urmă a fost readus la locul accidentului, în speranţa că se va reîntâlni cu mama lui. Puiul a scăpat de asemenea fără să sufere răni grave.

Turma de elefanţi a revenit în acel loc atunci când sunetele emise de puiul de elefant au fost auzite de mama lui, a adăugat Mana Srivate. El a mai spus că elefantul a fost singura victimă pe care a reuşit să o readucă la viaţă prin tehnici de resuscitare cardio-pulmonară. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă