Moda revine: VIP-urile se întorc la telefoanele cu clapetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vedete internaţionale precum Rihanna sau Anna Wintour, redactorul-şef al revistei de modă „Vogue“, renunţă la telefoanele „inteligente“ şi readuc moda celor cu clapetă, în vogă până în anul 2010. Producătorii de telefoane, la rândul lor, lansează modele

Cântăreaţa Rihanna a fost surprinsă de curând pe străzile din New York vorbind la un telefon clasic, cu clapetă. Nu cu mult timp în urmă, Anna Wintour, redactorul-şef al publicaţiei „Vogue“ şi cea care dictează moda în lume, a fost văzută cu un telefon „antic“ la U.S. Open, iar internauţii s-au grăbit să comenteze că nu ştie să folosească tehnologia modernă ori că a făcut o glumă.

Cert este că, la acel moment, gestul ei a fost considerat o „rătăcire”, având în vedere că în apariţiile anterioare a fost văzută folosind un iPhone.

FOTO: nydailynews.com

Câţiva producători asiatici de telefoane mobile au intuit că vremea telefoanelor cu clapetă nu a apus şi s-au încumetat să scoată pe piaţă aceste „relicvele“. De asemenea, Samsung a lansat recent un astfel de aparat, Samsung Master, cu un ecran de 3 inci. Ideea a părut ciudată la prima vedere şi nu a fost privită cu ochi buni, dar producătorul nu s-a temut să reinventeze vechile tehnologii. Ideea a fost inspirată, modelul bucurându-se de atât de mult succes, încât vor fi lansate în curând noi versiuni ale acestuia.

Modelele de telefoane cu clapetă care s-au bucurat de cel mai mare succes în trecut au fost Motorola RAZR V3 şi StartTAC, Nokia N90 şi 2650 şi Samsung X480.

Citiţi şi:

Bradul nu mai e la modă: Anna Wintour şi-a aruncat pomul de Crăciun, pentru că „făcea prea multă dezordine în casă“

Samsung îţi aduce aminte de telefonul tinereţii tale prin acest model cu clapetă

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?