Articol publicitar

Mic ghid pentru a găti mai eficient: cum depozităm alimentele şi cum ne organizăm bucătăria

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă am reuşit să ne însuşim încă o abilitate pe parcursul acestor zile de izolare, atunci sigur este vorba despre gătit şi prepararea prăjiturilor. Reţelele sociale abundă de reţete sau vechi secrete ale bunicuţelor de pretutindeni care au ieşit, în sfârşit, la lumină.

 Acum e momentul perfect să le includem în specialităţile noastre culinare. Pe măsură ce situaţia revine încet-încet la normal, am putea să ne îmbunătăţim această nouă deprindere. În acest sens, experţii IKEA au alcătuit o listă cu soluţii pentru depozitarea alimentelor, sfaturi pentru a le menţine proaspete şi pentru a include ingredientele de ieri în preparatele noi.

Jumătate din activitate constă în organizarea frigiderului

După ce spălăm alimentele proaspete, este recomandat să le depozităm separat, la frigider, în recipiente transparente, precum caserolele IKEA 365+ cu capac ermetic, care le menţin proaspete pentru mai mult timp şi pot fi folosite şi în cuptor. Chiar şi casoletele PRUTA pot fi o soluţie potrivită, pentru că nu ocupă mult spaţiu şi încap în cuptorul cu microunde. Ca să vă descurcaţi şi mai uşor, puteţi folosi etichete pe care să scrieţi data la care aţi cumpărat alimentele.

Frigiderul poate fi organizat în funcţie de frecvenţa de utilizare a anumitor alimente sau pe baza unor categorii. De exemplu, puteţi aşeza alimentele pentru micul dejun pe un raft, cele pentru prânz pe un alt raft, iar cele pentru cină pe un al treilea raft sau puteţi crea un spaţiu destinat pentru fructe şi legume şi un altul pentru lactate.

Depozitarea alimentelor neperisabile

Un mod eficient de a economisi spaţiu atunci când depozităm alimente precum paste, orez, zahăr sau făină este să le mutăm din ambalajul original în recipiente precum cele din colecţia KORKEN, care pot fi amplasate cu uşurinţă unul lângă altul sau unul peste altul. Astfel, veţi şti tot timpul ce aveţi la îndemână, care vă sunt proviziile, iar planificarea meselor devine şi ea mai uşoară.

Dacă doriţi să utilizaţi ingredientele dintr-o masă anterioară pentru una nouă, depozitaţi-le la frigider, în casolete etichetate, pentru a le putea folosi în ordinea intenţionată.

Cum depozităm fructe, legume şi gustări deopotrivă

Puteţi congela fructe şi legume, dar şi pâine, în pungi de plastic precum ISTAD. De asemenea, puteţi depozita fructele şi legumele proaspete, precum şi pe cele rămase în urma stoarcerii sucului, în capacele ÖVERMÄTT, care vor preveni alterarea rapidă.

Este recomandat să strângeţi bine ambalajele gustărilor care rămân neconsumate – puteţi folosi clemele pentru sigilare BEVARA, care vă vor ajuta să menţineţi gustul şi textura alimentelor dumneavoastră. Această clemă din aceeaşi colecţie poate fi o soluţie potrivită pentru securizarea pungilor cu cereale, iar cu ajutorul ei, nu va mai fi nevoie să le desfaceţi.

Listă pentru organizarea bucătăriei

Micile schimbări în organizarea bucătăriei şi în planificarea meselor, care nu necesită mult timp, vă vor ajuta pe termen lung – veţi merge mai rar la supermarket şi veţi pregăti mesele mai uşor şi mai rapid. Aruncaţi o privire peste lista de mai jos şi puneţi în aplicare sfaturile de care aveţi nevoie:

  • Depozitaţi alimentele pe care le folosiţi mai des (spre exemplu cereale, fructe, legume, condimente) în cutii de plastic, precum cele VARIERA, care vor fi tot timpul la îndemână.
  • Folosiţi spaţiul vertical – montaţi rafturi pe pereţi; cârligele sau poliţele ar putea fi la fel de potrivite pentru alimentele esenţiale.
  • Instalaţi poliţe în dulapuri, precum cele VARIERA, care creează mai mult spaţiu pentru căni şi farfurii, dar şi pentru alimente neperisabile sau conserve.
  • Păstraţi cantităţi suplimentare de alimente neperisabile, precum făină sau cafea, deasupra sau dedesubtul dulapurilor, pentru a le putea înlocui la nevoie.

 Pentru mai multă inspiraţie, accesaţi website-ul IKEA

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă