Metode de renunţare la fumat. Legea care interzice fumul de ţigară în cluburi şi restaurante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Metode de renunţare la fumat

Un deputat reuşeşte prima victorie în ceea ce priveşte legea prin care fumatul să fie interzis în spaţiile închise.

Fumatul ar putea fi interzis cel puţin şi în curţile instituţiilor publice. Deocamdată, senatorii au retrimis legea la Comisia de Sănătate pe motiv că textul ar discrimina fumătorii atunci când se ia în discuţie interzicerea fumatului în toate spaţiile închise, precum restaurantele şi cluburile.

 „În urma numeroaselor mesaje primite de la cetăţeni, am elaborat un proiect de propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun”, transmite deputatul Aurelia Cristea.

Aceasta spune că motivele care au stat la baza acestor demersuri sunt cele ale „unei mame îngrijorate, care, pe deasupra, este şi deputat şi, implicit, primeşte sesizări din partea cetăţenilor”.

„Acest proiect de lege înseamnă, în primul rând, un pariu pentru generaţia tânără, o modalitate prin care tinerii să înveţe respectul reciproc şi să se obişnuiască să socializeze în baruri/restaurante/cafenele şi fără tutun. Să fie la modă să nu fumezi!

Fac apel inclusiv la fumători şi la proprietarii din HoReCa, pentru că nu este o lege a discriminării, este o lege pentru sănătatea noastră! În ciuda percepţiei generale, această lege nu va afecta industria HoReCa, ci va încuraja un nou tip de cultură, de comportament al consumatorilor, la care vor lua parte întreaga familie, inclusiv copiii, consumatorii de mâine” ale fumatului pasiv!”, a mai adăugat Aurelia Cristea.

Metode de renunţare la fumat. Pachetele standardizate descurajează posibilii fumători

 O echipă de cercetători arată într-o serie de articole ştiinţifice publicate în revista Addiction că pachetele de tutun standardizate i-ar putea descuraja pe cei care doresc să se apuce de fumat. De asemenea, fumătorii ar putea reduce numărul de ţigări fumate. 

Australia a fost prima ţară care a introdus pachetele standaridazate de ţigări. Acestea sunt ambalaje simple, verzi, cu avertismente privind sănătatea şi efecetele negative pe care le are fumatul. 

A doua ţară care are de gând să ia această măsură ar putea fi Marea Britanie. Măsurile legislative care să reglementeze acest lucru ar putea fi puse în aplicare începând cu anul viitor. 

Şeful publicaţiei Addiction, Robert West, spune că ambalajul ţigărilor ar avea un impact important asupra tinerilor potenţiali fumători. 

„Chiar dacă ambalajul standardizat nu ar avea niciun efect asupra fumătorilor actuali şi ar face ca doar unul din 20 de tineri să reziste tentaţiei de a se apuca de fumat în Marea Britanie, tot ar salva circa 2.000 de vieţi pe an”, a precizat West. 

Metdode de renunţare la fumat. Legea care ar putea tăia din fumuri

 Cei care sunt pe punctul de a alege din lista de metode de renunţare la fumat mai au un motiv - noua lege antifumat. Ministerul Sănătăţii pregăteşte o reglementare legislativă prin care fumatul să fie interezis complet în baruri şi în cluburi, iar preţul ţigărilor ar putea creşte din nou. 

Specialiştii Ministerului Sănătăţii spun că actuală lege nu corespunde standardelor europene. Potrivit reprezentanţilor Forumului Naţional de Prevenţie, zilnic, în România mor până la o sută de oameni din cauza tutunului. 

Metode de renunţare la fumat. Legătura dintre ţigări şi pierderea materiei cenuşie

Un studiu recent publicat în Molecular Psychatry arată că pierderea de materie cenuşie din creierul fumătorilor este mai rapidă decât la nefumători. Cercetarea a fost realizată de o echipă de specialişti canadieni. 

Aceştia au studiat în jur de 500 de septugenari, din care 36 fumători şi 223 foşti fumători. Cercetătorii au ajuns la concluzia că există o legătură între fumat şi accelerarea rapidă a subţierii cortexului cerebral, în care se află materia cenuşie. De asemenea, la cei care au renunţat la fumat s-a observat daptul că scoarţa cerebrală s-a „recuperat” parţial, însă a fost nevoie de o perioadă fără fumat de peste 20 de ani. 

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fumatul ar putea deveni principala cauză de morbiditate şi mortalitate din lume. În prezent există în jur de 1,1 miliarde de fumători în întreaga lume. Statisticile mai arată că 30% dintre adulţi sunt fumători şi ucide şase persoane la fiecare minut, iar un fumător din patru moare din cauza unei maladii cauzate de tutun.