Măsuri stranii în vremea pandemiei într-un sat din Indonezia: „fantome“ folosite ca să ţină oamenii în case VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Guliver/Getty Images

Un sat din Indonezia a luat una dintre cele mai stranii măsuri pentru a încuraja distanţarea socială în plină pandemie de coronavirus. Mai mulţi voluntari se îmbracă în fantome pentru a speria oamenii care nu vor să stea în case.

În folclorul indonezian, se spune că fantomele - cunoscute sub numele de „pocong“ - reprezintă sufletele neliniştite ale morţilor. Pentru a-i face pe oameni să stea în case, conducătorii satului Kepuh au apelat la „fantome“.

Autorităţile au format primele patrule de „fantome“ cu ajutorul unor voluntari, potrivit Reuters, citată de Mediafax

Potrivit reporterilor de la Reuters, care au călătorit să vadă „pocongii“ în acţiune, tactica neobişnuită a avut iniţial efectul opus pentru că oamenii ieşeau să îi vadă. 

Ideea a început să dea roade atunci când patrulele au început să se desfăşoare pe neaşteptate.

„De când au început să apară brusc, în toiul nopţii, părinţii şi copiii nu şi-au mai părăsit casele. Oamenii nu se vor mai aduna şi nu vor rămâne pe străzi după rugăciunile de seară“, a declarat pentru Reuters rezidentul Karno Supadmo.

În prezent, Indonezia are aproximativ 4.500 de cazuri şi 400 de decese de virus confirmate, potrivit Universităţii Johns Hopkins. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!