„Mami, eu n-o să merg la tati în Rai!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt vorbele Ana Mariei Gruia, o fetiţă de 8 anişori care vrea să-şi îmbărbăteze mama, distrusă de durere. O boală cruntă - cancer - i-a răpit copilei toate visele şi energia. Micuţei i-au rămas doar plăcerea pictatului sau a desenatului.

Am întâlnit-o pe Ana Maria Gruia la Institutul Oncologic Fundeni. Imobilizată la pat, copila din Gura Ocniţei, judeţul Dâmboviţa, se chinuia să coloreze. Nu plânge şi nici nu o sperie acele seringilor sau tratamentul chinuitor despre care ştie că o va face bine. I se rupe inima însă când îşi vede mama plângând şi îşi adună puterea de o îmbărbăta: „Lasă mamă, o să mă fac bine şi n-o să merg la tati în Rai! Ai să vezi, voi rămâne aici cu tine!" . Cuvintele acestea o dor enorm pe Viorica Neagu, mama copilei.

Tumoare la coloană

Coşmarul familiei a început la 16 iulie 2011. „Ana Maria alerga în curtea casei fericită, se juca cu sora ei, Florina. Dintr-odată mi-a spus că o doare mijlocul şi m-am gândit că s-a lovit. Duminică a acuzat dureri mari de picioare. Luni am fost la Spitalul Judeţean din Moreni, dar ne-au trimis la Spitalul «Emilia Irza». De aici am fost trimise la „Matei Balş", unde fetiţa a paralizat total. Tot aici am primit şi vestea care m-a distrus. Copilul meu avea o tumoare la coloană - sarcom Ewing paravertebral. Am ajuns de urgenţă la Spitalul «Bagdasar-Arseni» unde dr. Adrian Iliescu a operat-o. După intervenţie am făcut recuperare la „Marie Curie", iar în cele din urmă am ajuns pentru tratament de specialitate la Institutul Oncologic Fundeni", ne-a povestit Viorica drama pe care a traversat-o într-o singură lună. 

Tatăl, răpus de cancer

Frica mamei este cu atât mai mare cu cât, în 2006, ea şi-a pierdut soţul, bolnav de cancer. A trecut peste durerea pricinuită de moartea omului drag şi a mers mai departe pentru cele două fetiţe pe care trebuia să le crească. Şi pentru o perioadă a reuşit. Şi-a ridicat o căsuţă cu două camere, a crescut animale şi îşi trăia liniştită viaţa alături de cele două comori ale ei: Ana Maria şi Florina. „Sunt tare mândră de ele, amândouă au luat premiul I, sunt cuminţi şi cu bun-simţ. Dar acum că ne-a lovit nenorocirea asta, ce mă fac eu? De ce şi Ana mea să aibă cancer? Nu era destul că şi-a pierdut tatăl de aceeaşi boală?", se întreabă femeia zilnic. Nu mai are lacrimi să plângă, se roagă, însă, Domnului să facă o minune, să se îndure de Ana.

Dacă cineva vrea şi poate să o ajute pe Ana Maria poate depune bani pe numele ei în contul Fundaţiei Adevărul, deschis la BCR sucursala Tunari: RO09RNCB0286001133100003 -în lei.  

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare