Uniforma de poliţie din Noua Zeelandă va putea avea un hijab încorporat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Instagram

Decizia a fost luată de poliţia din Noua Zeelandă pentru a încuraja femeile musulmane să se alăture forţelor de ordine.

BBC spune că Zeena Ali, un nou recrut al poliţiei din Noua Zeelandă, va deveni primul ofiţer care va purta noua uniformă cu hijab încorporat. Conform unui purtător de cuvânt, decizia a fost luată pentru a susţine diversitatea şi a reflecta „comunitatea diversă” care formează Noua Zeelandă.

O uniformă similară există şi în alte departamente de poliţie din întreaga lume - în Marea Britanie, poliţia metropolitană din Londra a introdus una în 2006, gest urmat de poliţia din Scoţia, în 2016. În Australia, Maha Sukkar, ofiţer în cadrul poliţiei din Victoria, a purtat un hijab în 2004.

Poliţia din Noua Zeelandă spune că a început să creeze hijab-uri pentru uniformele sale la sfârşitul lui 2018, odată cu cererea unei angajate. Zeena Ali este primul recrut care a cerut ca hijab-ul să facă parte din uniforma ei, fiind invitată să ia parte la procesul de dezvoltare.

Ali s-a născut în Fiji şi a ajuns de mic copil în Noua Zeelandă, luând decizia de a se alătura poliţiei după atacul terorist din Christchurch. ”Am realizat că este nevoie de mai multe femei musulmane în poliie, pentru a merge şi a ajuta oamenii” a spus Ali, într-un interviu cu cei de la New Zealand Herald.

Vezi această postare pe Instagram O postare distribuită de New Zealand Police 🚨 (@newzealandpolice)
Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux