Un român este cel care conduce organizarea evenimentului de încoronare a Regelui Charles al III-lea

0
Publicat:

Încoronarea Regelui Charles al III-lea a fost organizată de un român, urmașul familiei istorice românești Ghica - Cristopher Ghika, care este comandantul trupelor personale ale monarhului britanic.

Repetiții încoronare Regele Charles al III-a. FOTO: Profimedia

Cristopher Ghika este fiul prințului Ion Ghica și servește în Armata Marii Britanii din 1993, în cadrul Gărzii Irlandeze. Acesta a luptat în războiul din Afganistan și a fost comandantul adjunct al coaliției militare a SUA împotriva teroriștilor de la ISIS, până în 2019.

Generalul Cristopher Ghika, descendent al familiei de domnitori Ghica și strănepot al Marthei Bibescu, este Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, potrivit știrileprotv.ro. 

La Londra au loc ultimele pregătiri pentru marea zi a urcării pe tron a Regelui Charles al III-lea, eveniment la care vor participa lideri, dar și regi și regine din toată lumea. Printre ei se va număra și principesa Margareta a României.

În total, 2.000 de invitaţi care au fost selectaţi cu grijă vor asista la încoronarea Regelui Charles al III-lea la Westminster Abbey. La încoronarea reginei Elisabeta a II-a, în anul 1953, au fost prezente 8.000 de persoane.

Încoronarea Regelui Charles al III-lea are loc pe 6 mai

Această zi istorică va începe cu „procesiunea Regelui”, regele Charles urmând să ajungă cu trăsura la Westminster Abbey de la Palatul Buckingham, parcurgând o distanţă de circa doi kilometri.

Ceremonia urmează să înceapă la ora locală 11:00 (13:00 în România) şi va dura aproximativ o oră, sub conducerea arhiepiscopului de Canterbury Justin Welby, liderul spiritual al Bisericii Anglicane.

Pe fundalul unor piese muzicale din repertoriul clasic, precum şi a unor compoziţii mai moderne, ceremonia este menită "să reflecte rolul monarhului în prezent şi în viitor, fiind în acelaşi timp înrădăcinat în tradiţii istorice", a precizat Palatul Buckingham.

Chiar dacă regele Charles al III-lea, în vârstă de 74 de ani, şi-a dorit o ceremonie mai simplă şi mai scurtă decât cea a reginei Elisabeta a II-a, în prezenţa unui număr limitat de 2.000 de invitaţi (lideri străini, capete încoronate, politicieni, societate civilă), anumite etape sunt intangibile.

Odată intrat în Westminster Abbey, regele va fi prezentat şi aclamat de public înainte de a depune jurământul.

Acest jurământ de încoronare, scris în 1688, a suferit modificări de-a lungul secolelor. Regina Elisabeta a II-a a jurat, de exemplu, să guverneze "conform legilor lor" popoarele Regatului Unit şi ale ţărilor din Commonwealth, o asociaţie de state reunite sub Coroana Britanică, şi să apere religia anglicană în care monarhul este liderul suprem.

Apoi, Charles, aşezat pe tronul regelui Edward, va primi ungerea cu ulei sfânt din partea arhiepiscopului, apoi atributele regale: mantia regală, globul (un glob de aur pe care se află o cruce), sceptrul şi coroana regală St. Edward care va fi pusă pe capul suveranului.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent