Quinoa, fetiţa imaginară care a cucerit internetul cu hainele şi umorul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Micuţa Quinoa (precum cereala) este starul unei pagini Pinterest, gândită şi realizată de scriitoarea Tiffany Beveridge. Ce este cu adevărat special, în afară de stilul vestimentar al micuţei, este faptul fetiţa că există doar în mintea autoarei, dar cu simţul umorului şi un pic de parodie, a devenit una dintre cele mai urmărite de pe Pinterest.

Aproape 40.000 de oameni s-au abonat la contul lui Quinoa, pentru a-i vedea ţinutele zilnice, precum şi rândurile amuzante care însoţesc, ca un soi de explicaţie, fotografiile. Bloggeriţa australiană a deschis un cont pe reţeaua Pinterest, în care descrie aventurile fetiţei imaginare, în „apariţii extrem de cool şi o garderobă pentru care ai muri”, după cum scrie „The Daily Mail”.

Pagina „My Imaginary Well-Dressed Toddler Daughter” dezvăluie aventurile fetiţei Quinoa şi ai prietenilor săi, la fel de imaginari, Chevron, Fendi şi Dolce (de altfel, copii obişnuiţi care pozează în pictoriale de modă), îmbrăcaţi să impresioneze, plictisiţi cu stil şi deranjaţi de ţinutele neglijente ale colegilor.

„Quinoa îl iubeşte pe prietenul ei Hugo, dar şi-ar dori ca el să nu mai încerce atât de tare să pară într-un fel anume”, sunt genul de descrieri care au convins oamenii să se aboneze la pagina micuţei. 

O altă imagine, care o arată pe Quinoa în pantaloni scurţi, vestă şi o căciulă, are parte de o poveste şi mai îndrăzneaţă. „Odată, când eu şi Quinoa ne-am rătăcit una de cealaltă într-o staţie de autobuz, şi-a amintit, slavă Domnului, de ce am învăţat-o: rămâi pe loc, arată spectaculos şi nu vorbi cu oameni săraci”.

Ideea blogului aparţine scriitoarei Tiffany Beveridge, care, cu doi băieţi acasă, se simţea frustrată când vedea haine frumoase de fetiţă. Aşa că a inventat una şi a transformat-o în cea mai nonşalantă şi stilată apariţie de vârsta ei. Rezultatele au făcut-o să râdă: mii de oameni au început să-i urmărească pagina.

„Vedeam toate lucrurile draguţe pentru fetiţe pe Pinterest şi mă gândeam că nu am ce să fac cu ele, de vreme ce am numai băieţi. Cum să nu? Până la urmă, Pinterest este un tărâm fantastic al adulţilor. Şi apoi simţul umorului a început să mă întreacă. Mi-am zis că dacă tot stau şi îmbrac o fetiţă imaginară, de ce să nu mă duc până la capăt?”, a povestit autoarea paginii.

A fost surprinsă de reacţiile fanilor, precum şi de faptul că avea fani. Dar mai ales, de reacţiile acestora, care considerau pagina drept sursă de inspiraţie mai degrabă decât o pagină cu umor.

Până şi numele este umoristic. Tiffany povesteşte că îi apărea încontinuu numele acestei cereale, în reţete postate pe Pinterest. „Mă gândeam cât de amuzant este că o cereală a devenit trendy”, spune ea, amuzată. „Atât de trendy, că sigur cineva şi-ar boteza copilul aşa. Apoi mi-am dat seama că eu sunt persoana aceea”.

Mai multe pentru tine:
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat