Personajul misterios din istoria românilor, aliat al bizantinilor. Era dovada existenței valahilor în Dobogrea acum un mileniu
0Unul dintre cele mai misterioase personaje din istoria românilor a trăit în urmă cu aproape 1.000 de ani în Dobrogea. Se numea Pudilă și a fost menționat în cronici ca un aliat de încredere al bizantinilor, fiind și una dintre dovezile prezenței românilor în zona Mării Negre.
Dobrogea a fost mereu o zonă disputată,de triburi, state antice, imperii, regate și mai apoi națiuni. Motivele sunt lesne de înțeles, deschiderea către Marea Neagră oferind oportunități deosebite pentru negoț, dar și operațiuni militare maritime. În plus, Marea Neagră făcea legătura între Europa, stepele nord-pontice și Asia Mică, fiind astfel un bazin euro-asiatic deosebit de important.
Dobrogea a găzduit civilizații neolitice, culturi ale epocii bronzului, cetăți antice grecești, triburi ale geților, a intrat sub stăpânire romană, iar mai apoi bizantină. În Evul Mediu a fost disputată de Țara Românească, dar și de otomani. Sub stăpânire turcească a stat câteva secole, ajungând în componența Regatului României după 1878.
Prezența românească timpurie a fost dovedită de vechile cronici bizantine, în special de importanta lucrare a Anei Comnena, fiica împăratului bizantin Alexios I Comnenul. În această cronică este menționat un important lider al românilor dobrogeni din secolul al XI-lea, misteriosul Pudilă.
Un teritoriu disputat de bulgari și bizantini
Începând cu anul 395 d Hr, o dată cu împărțirea Imperiului Roman, Dobrogea intră în componența Imperiului Roman de Răsărit, denumit ceva mai târziu Imperiul Bizantin. De altfel, Imperiul Bizantin a și supraviețuit prăbușirii Imperiului Roman, având un destin propriu, din punct de vedere cultural, politic și religios.
Sub împăratul bizantin Iustinian, Dobrogea a cunoscut o perioadă de maximă înflorire, cu centre urbane, cetăți de apărare, dar și mari centre ecleziastice. După invaziile repetate ale călăreților de stepă, începând cu secolul al VI-lea, zona a decăzut puternic. După avari, în secolul al VII-lea, bulgarii conduși de khaganul Asparuch trec Dunărea și se stabilesc între Dunăre și Munții Balcani. Dobrogea a intrat sub ocupație bulgară până în jurul anului 970 d Hr.
La acea vreme, Dobrogea era un teritoriu multietnic dominat mai ales de populații vorbitoare de limbă romanică sau greacă, la care se adăugau slavi. Ceva mai târziu, în zonă se vor stabili și populații din triburile uzilor. După 971 d Hr, Dobrogea va intra sub stăpânire bizantină, în urma înfrângerii bulgarilor. Începând cu anul 1020, sub stăpânirea împăratului bizantin Vasile al II-lea, o mână forte care a făcut ordine în Balcani, Dobrogea este inclusă în provincia bizantină, sau thema, Paristrion/Paradunavon. Dobrogea va rămâne sub stăpânire bizantină timp de aproape două secole.
Un teritoriu cu o populație românească importantă
În timpul stăpânirii bizantine pe teritoriul Dobrogei sunt amintiți și românii, dar și liderii acestora. Așa cum arată cronicile vremii, românii sau valahii, cum li se zicea, erau o forță politică și militară deloc de neglijat. În multe cazuri, valahii erau conduși de lideri, probabil slavi, bulgari sau cumani, fapt oarecum de înțeles având în vedere valurile migratoare care au străbătut și chiar controlat zona vreme îndelungată.
Sunt însă și lideri români amintiți de cronici. De exemplu, în secolul al X-lea, românii sunt deja atestați în zona Dobrogei fiind conduși de doi jupani, probabil de origine valahă: Gheorghe și Dimitrie. Mai apoi, în secolul al XI-lea, erudita fiică a împăratului Alexios I Comnenul, Anna, scria în lucrarea sa „Alexiada” despre câteva despotate care s-au opus puterii bizantine. Este vorba despre Tatos, Seslav și Satza, toți trei fiind lideri locali puternici care dispuneau de forță militară, dar și putere economică.
Tatos a fost jupan în zona Silistrei și a condus acest teritoriu în perioada 1086 și 1091. Nicolae Iorga credea că Tatos era român la origine, însă alți specialiști, printre care și Gheorghe Brătianu, cred că Tatos era fie peceneg, fie cuman. De altfel, mulți specialiști înclină spre ultima variantă.
Seslav era, cel mai probabil, slav, în timp de originea lui Satza era incertă. Seslav controla zona Vicina, un important centru comercial al vremii, iar Satza probabil avea ca centru de putere Isaccea. Bizantinii asediază o vreme Dârstorul (Silistra) capitala lui Tatos, cu prilejul unei campanii împotriva pecenegilor, dar nu reușesc să-l învingă pe loc. Până în 1094, cei trei jupani sau despoți dobrogeni capitulează în fața bizantinilor, ajutați la acea vreme și de cumani.
Misteriosul Pudilă, salvatorul armatei imperiale
Cu ocazia altui episod petrecut în zona dobrogeană, tot în timpul domniei lui Alexis I Comnenul și consemnat tot de fiica sa în celebra „Alexiada”, intră în scenă un misterios lider al valahilor dobrogeni pe nume Pudilă. Povestea începe în anul 1094, atunci când cumanii, aliați volatili ai bizantinilor, schimbă tabăra și atacă teritoriile Imperiului de Răsărit. Acești călăreți de stepă, de temut, îl sprijineau pe Diogene, fiul fostului împărat Roman al IV-lea. Cumanii au încercat un atac surpriză asupra teritoriilor sud-dunărene ale imperiului, punând în pericol inclusiv armata împăratului.
Anna Comnena scrie că atunci împăratul a fost avertizat în mod providențial de un lider al valahilor dobrogeni numit Pudilă. Acesta i-a spus împăratului că armata cumană atacă surprinzător prin Dobrogea.
„În timpul nopții, sosind un oarecare Pudilă, fruntaș al valahilor și aducând vestea trecerii cumanilor peste Dunăre, împăratul socoti că trebuie să cheme în zorii zilei la el pe cei mai de seamă dintre rude și generali, pentru a se sfătui ce e de făcut”, se arată în „Alexiada”.
Imediat sunt trimiși cu armată generalii Cantacuzino și Tatikios. Numărul cumanilor fiind mare, generalii bizantini sunt ajutați de vlahii lui Pudilă, iar călăreții de stepă sunt învinși. Acest episod arată forța militară a liderului valah. Unii spun că acesta își avea centrul la Isaccea, în zona Tulcei de astăzi, însă mai mult de atât nu se știe despre acest jupan al valahilor dobrogeni.