Articol publicitar

Parteneriat de bine. DY FASHION donează un leu la fiecare comandă vândută, în cadrul campaniei DY FASHION - Ajutăm!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

DY FASHION - unul dintre cele mai mari magazine online de haine din România. Irina şi Dragoş Aipu - Fondatori DY FASHION.

„Pentru că ne dorim să ne oferim contribuţia directă în sprijinul cauzelor în care credem cu adevărat, şi să sprijinim pe termen lung partenerii noştri în acest demers, anul acesta am decis să ajutăm Asociaţia Help Autism şi proiectul lor pilot Help Home - un program de viaţă independentă dedicat adolescenţilor cu autism, primul de acest fel din România. Credem în valoarea acestui program şi efectele lui, şi de aceea ne dorim să-l susţinem cu suma strânsă în campania de donaţii iniţiată de noi, pe o perioadă de 3 luni până la finalul acestui an”. Un gest mic, făcut din inimă care va ajuta la construcţia pe termen lung a acestui minunat program. 

Context

Încă de la începutul anului 2020, DY Fashion s-a preocupat de bunăstarea copiilor şi a tinerilor adulţi, sănătatea oamenilor în special ca domeniu prioritar lansând  iniţiativa caritabilă DYFashion Ajută. În acest fel Compania a devenit partener a unor asociaţii româneşti care luptă pentru cauze care sunt aproape de inima noastră în domenii precum sănătatea, ajutorarea copiilor şi tinerilor, egalitate socială.

În România, anul 2020 a reprezentat debutul campaniei DYFASHION AJUTĂ, primul parteneriat fiind încheiat cu Asociaţia Asociaţia ZI de BINE şi  proiectul lor #scutpentruspitale. Anul acesta suntem onoraţi să fim parteneri cu Asociaţia Help autism care face minuni în viaţa copiilor cu minţi aparte.

DY FASHION

Este cel mai mare magazin online de rochii pentru femei din ţară.

Permanent suntem alături de toţi clienţii noştrii cu reduceri consistente de până la 70%. Produsele comercializate de noi, provin în marea lor majoritate din atelierele româneşti care produc în fiecare zi haine de calitate superioară. Mai multe informaţii găsiţi pe site-ul www.dyfashion.ro;

Asociaţia HELP AUTISM

Citat - Lăcrămioara Rediu: Director Fundraising

Asociaţia ghidează  paşii copiilor şi tinerilor cu minţi aparte de la evaluare şi diagnostic la terapie, de la integrare şcolară la tranziţia spre viaţa de adult. Suntem alături de familiile lor la fiecare pas, cu fiecare nevoie. Visăm pentru ei, luptăm pentru ei, construim pentru noi o Românie în care minţile diverse să fie primite cu inimi deschise.

Proiectul HELP HOME -  creează şi finanţează  spaţii de autonomie şi viaţă independentă, în care adolescenţii cu minţi diverse învaţă pas cu pas, alături de terapeuţii să se descurce singuri cu toate acţiunile vieţii de zi de zi.

UNDE POŢI SĂ VEZI MAI MULTE DETALII

Mai multe detalii despre Asociaţia şi despre proiectele lor găseşti aici:

https://www.helpautism.ro/ şi https://www.facebook.com/helpautism.ro/

https://prezi.com/view/xI8Om3U9SCRf2IYQ0rpn/ - un material care sintetizează provocările ultimului an şi răspunsul organizaţiei transpus în soluţii concrete

CUM POŢI DONA ŞI TU CĂTRE PROIECT

Prin campania de strângere de fonduri #PotSingur

• Trimite un SMS cu cuvântul HELP la 8844, pentru a dona 2 Euro lunar.

Donaţiile sunt posibile pe www.helpautism.ro/ce-facem/helphome

CUM VOR FI FOLOSIŢI BANII DONAŢI?

În cadrul proiectului Help Home – un program de viaţă independentă dedicat adolescenţilor cu autism. Într-un spaţiu organizat ca o locuinţă, tinerii vor învăţa zi de zi, pe parcursul mai multor luni, cum să se descurce singuri acasă şi în jurul casei, la cumpărături sau pentru o scurtă plimbare în parc.

Programul de terapie din cadrul Help Home îi va învăţa cum să facă toate aceste lucruri, prin repetiţie îndelungată, până devin deprinderi. În acelaşi timp, în casa Help Home, adolescenţii vor putea interacţiona unii cu alţii, sub îndrumarea terapeuţilor, dezvoltându-şi aptitudinile de socializare. Help Home oferă soluţia personalizată pentru ritmul de învăţare al fiecărui tânăr.

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE